Mihaela Berinde: Prin „România veritabilă”: de la strănepotul Moș Ion Roată, la nobilii maramureșeni

Cristina Soloc, Romania veriatbila

https://blog.revistaderecenzii.com/

Prin „România veritabilă”: de la strănepotul Moș Ion Roată, la nobilii maramureșeni

Cristina Șoloc ne aduce patru noi episoade din emisiunea dedicată excelenței, valorii și tradiției românești, plus o ediție specială doar cu muzică autentică de la Nord la Sud și de la Vest la Est, în al treilea sezon „România veritabilă”. Începând din 13 decembrie, duminica, de la 15.30, la TVR 1.

În urmă cu doi ani, Cristina Șoloc pleca în căutarea României veritabile. A găsit-o în locurile și în oamenii care păstrează identitatea și tradițiile unui popor viteaz și înțelept. Iar căutarea nu s-a oprit, continuă și în sezonul 3. Începând din 13 decembrie, în fiecare duminică de la ora 15.30, la TVR 1, telespectatorii pot descoperi, împreună cu realizatoarea emisiunii, Cristina Șoloc, români veritabili, care trăiesc și scriu istorie prin faptele lor.

„Nu a fost simplu să continuăm călătoria prin România veritabilă în acest an greu încercat, dar pentru că esența neamului nostru a străbătut veacurile, indiferent de vremuri, am hotărât să facem și noi la fel. Așa că, mi-am asumat riscul și am pornit într-o nouă aventură de 20 de zile. Cele mai multe dintre filmări au avut loc în aer liber, în peisaje superbe, am putut păstra cu ușurință distanțarea socială. La final, ne-am întors cu toții la fel de sănătoși. Și este uimitor ca în timpul filmărilor din acest an, mi-am aflat și eu originile. Numele meu de fată, Țicală, există de câteva sute de ani. L-a purtat o familie de nobili din Dragomirești (Maramureş)”, a mărturisit Cristina Șoloc, producător și realizator al seriei România veritabilă de la TVR 1.

În straie de erou: preotul Ionel Miron a salvat zeci de copii abandonați – azi formează toți un cor spectaculos

Pe 13 decembrie, în primul episod România veritabilă, echipa emisiunii ajunge în Vrancea, unde ne dă întâlnire cu Moș Ion Roată, strănepotul de 94 de ani al răzeșului fruntaș din comuna Câmpuri, cel care a contribuit la Marea Unire. Împreună vom afla și povestea preotului Ionel Miron, din satul Irești, care mai poartă și straie de erou. Preotul paroh are grijă de zeci de copii abandonați de părinți, în cătunele comunei Vidra. Totodată, le-a descoperit talentul artistic, i-a învățat să cânte la chitară și a creat un cor spectaculos, cum nu te aștepți să găsești într-un sat sărac. Din Corul Parohiei Irești fac parte 30 de copii care, în șase ani, au învățat peste 60 de melodii, au cântat în peste 130 de spectacole mari și câștigă premii după premii. Părintele Ionel Miron și preoteasa Paraschiva au înființat „Asociația Sfânta Ecaterina – Cel ce dă lui își dă”, prin care copiii satului primesc mâncare, haine, rechizite, servicii medicale, educație și, mai ales, dragoste. Cristina Șoloc ne aduce așadar duminică, 13 decembrie, o poveste emoționantă, tulburătoare, profundă, puțin tristă pe alocuri, dar plină de speranță și înălțătoare, recomandată întregii familii.

Călătorie prin Vișeu de Sus, Petrova, Țebea, Mediaș, București, Brăila și Tulcea, în episoadele 2, 3 și 4 ale seriei România veritabilă

Pe 20 şi 27 decembrie, iar apoi pe 3 ianuarie, în următoarele trei episoade ale seriei România veritabilă, Cristina Șoloc ne invită într-o călătorie fascinantă, de la Nord la Vest și de la Vest la Est prin țara noastră. Din Țara Maramureșului, în Țara Zarandului, până în Dobrogea, călătoria ne poartă prin Vișeu de Sus, Petrova, Țebea, Mediaș, București, Brăila și Tulcea. Ne ies în cale țărani iubitori de glie, fermieri, specialiști în dezvoltare regională, profesori, copii talentați, patrioți, inventatori, colecționari pasionați de istoria locului, de artă, poeți, pictori, fotografi, tenori, interpreți și dansatori – toți uniți de pasiunea pentru România. Pe calea bătută de România veritabilă, descoperim și istoria mai puțin cunoscută, uitată sau ascunsă a nobililor maramureșeni din Evul Mediu, pășim pe urmele lui Avram Iancu, descoperim și vechea Metropolă de Vin a Transilvaniei, vizităm muzee și case tradiționale.

Protagoniștii sezonului 3 România veritabilă sunt: Moș Ion Roată, preotul Ionel Miron și Corul Parohiei Irești, marele parodist maramureșean Ioan Perța, tenorul Ion Piso, Anuța Pop și Maria Cocârcă, specialiste în dezvoltare regională și promovare, profesorul Vasile Codrea și grupul de copii Doina Maramureșului, fermierul Ion Mihalca, inventatorul Iulian Horneț, patriotul Daniel Stanc, interpretul Alexandru Pop Zărăndean, colecționarul Octavian Isăilă, pictorul Constantin Pacea, fotograful Răzvan Voiculescu, profesorul Ștefan Coman și ansamblul Baladele Deltei.

Folclor din România veritabilă, în ediția specială din 10 ianuarie

Iar pe 10 ianuarie tot de la 15.30, la TVR 1, protagoniștii ediției speciale de folclor sunt Corul Parohiei Irești, grupurile Baladele Deltei, Doina Maramureșului, Ansamblul Transilvania, Georgiana Cocârcă, Alexandru Pop Zărăndan și alții.

„Mă străduiesc să realizez o emisiune captivantă și utilă, din care telespectatorul să rămână câștigat, mulţumit că a aflat ceva interesant, că a cunoscut pe cineva care i-a oferit inspirație și energie sau că s-a delectat cu personaje și imagini care i-au redat optimism și speranță, atât de necesare, pentru sănătate”, adaugă Cristina Șoloc. Ne vom convinge urmărind fiecare dintre cele cinci ediţii, duminica, din 13 decembrie, la TVR 1.

Echipa seriei România veritabilă îi reunește pe Gabriel Borta, director imagine, Daniela Andronie, producător, Cristina Șoloc, producător general și realizator.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.