Mihaela Berinde: Cascadă de poveşti captivante

Garantat, cu Dan Perjovschi si Catalin Stefanescu

Cascadă de poveşti captivante, cu Dan Perjovschi, la „Garantat 100%”

Cel mai cunoscut artist vizual din România vine duminică seara la Garantat 100%. Ediţia poate fi urmărită, ca de obicei, de la ora 23.00, la TVR 1.

Este cunoscut la nivel internaţional. Artist, desenator, ilustrator, caricaturist, scriitor, jurnalist şi autor de performance – stau toate în dreptul numelui său. Sibianul Dan Perjovschi a avut expoziţii în mai toate capitalele artistice ale lumii, de la Tate Modern, Londra până la MoMa, New York. În câteva ţări, Dan Perjovschi are expoziţii permanente pe zidurile unor clădiri importante ale capitalelor, cum ar fi, de exemplu, Biblioteca Tehnică Naţională din Praga. Lucrările sale de artă reprezintă o combinaţie între desene, desene animate, artă brută şi graffiti. Prin tuşe simple şi doar câteva cuvinte, mesajele sale, îndreptate spre zona politică şi socială, apostrofează tare sociale şi politice de la noi sau din lume.

„Arta contemporană e tot ce ţine de vizual în ziua de azi, dar care trebuie să aibă o logică, un crez, o onestitate”, setează artistul vizual Dan Perjovschi parametrii în care se va purta discuţia la Garantat 100%, duminica aceasta. Pe 18 octombrie, la TVR 1, invitatul lui Cătălin Ştefănescu este cel mai cunoscut artist vizual din România, Dan Perjovschi.

„Aşa cum îi sunt desenele, aşa sunt şi momentele în care vorbeşte despre ele. E suficient să vezi unul singur, şi cauţi să le vezi pe celelalte, aşa cum te fură un film. Pentru că Dan Perjovschi vorbeşte, în felul său, despre fiecare dintre noi”, afirmă Cătălin Ştefănescu.

Pe 18 octombrie, la Garantat 100%, Dan Perjovschi, vorbeşte pe larg despre viaţa sa, despre ce înseamnă să te poţi desprinde de lumea frustrărilor moştenite din comunism, despre felul în care îşi dedică întreaga sa existenţă pasiunii şi credinţei în ceea ce face. Tot atunci vom afla părerea artistului „despre cum putem sau cum nu putem să fim cu toţii artişti, despre lumea de la noi şi lumea de prin alte părţi, într-o cascadă de poveşti care te captivează şi te fascinează. Nu trebuie să fii specialist în artă contemporană, nu trebuie să ai o pregătire specială, Dan Perjovschi ştie să povestească pe înţelesul tuturor!”, ne asigură gazda emisiunii Cătălin Ştefănescu. 

Pe 11 octombrie, în prima ediţie a noului sezon al emisiunii Garantat 100%, Cătălin Ştefănescu l-a avut invitat pe medicul cardiolog Claudiu Stoicescu. Ediţia este disponibilă pe canalul oficial de Youtube al TVR.

Despre Garantat 100%

Cercetători cu reputaţie internaţională, medici, oameni de ştiinţă, artişti, sportivi, personalităţi din cele mai diverse domenii de activitate îşi dau întâlnire cu publicul TVR 1, în fiecare duminică seară. Fiecare dintre ei e o sursă de inspiraţie, un model, un personaj al unei poveşti de viaţă din care avem câte ceva de învăţat. „În fiecare seară de duminică, la TVR 1, vă aşteptăm la întâlnirea cu oameni care încearcă să ducă lumea înainte şi s-o facă mai bună, cu compatrioţi care nu şi-au pierdut nici demnitatea, nici speranţa!”, ne invită Cătălin Ştefănescu. Garantat 100% rămâne şi în acest nou sezon locul de întâlnire a unor personalităţi care ne dau, fiecăruia dintre noi, energie, încrederea şi puterea de a merge mai departe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *