Misterele nopții de Mihai Eminescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Cînd din stele auroase
Noaptea vine-ncetișor,
Cu-a ei umbre suspinînde,
Cu-a ei silfe șopotinde,
Cu-a ei vise de amor;

Cîte inimi în plăcere
Îi resaltă ușurel!
Dar pe cîte dureroase
Cîntu-i mistic le apasă,
Cîntu-i blînd, încetinel.

Două umbre, albicioase
Ca și fulgii de ninsori,
Razele din alba lună
Mi le torc, mi le-mpreună
Pentru-ntregul viitor;

Iar doi îngeri cîntă-n plîngeri,
Plîng în noapte dureros,
Și se sting ca două stele,
Care-n nuntă, ușurele,
Se cunun căzînde jos.

Într-un cuib de turturele
Ca și fluturii de-ușor
Saltă Eros nebunește,
Îl desmiardă, l-încălzește
Cu un vis de tainic dor;

Iar în norul de profume
Două suflete de flori
Le desparte-al nopții mire
Cu fantastica-i șoptire,
Le resfiră, pînă mor.

Cînd pe stele aurie
Noaptea doarme ușurel,
Cîte inime rîzînde,
Dar pe cîte suspinînde
Le delasă-ncetinel!

Dar așa ne e destinul,
Vitreg prea adeseori,
Unui lumea i-acordează,
Iar pe altul îl botează
Cu-a lui rouă de plînsori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *