Moment. Lirică, de Dan Ionescu

Tăcerea se refugiază în mine

și stă, fără a vorbi nimic

despre ce are de gând să cuprindă la noapte,

dar a doua zi, pe la cinci,

începe să-mi spună

ce a mai deslușit pe drum.

Picăturile de apă,

întrevăzute, în bătaia lunii, pe găleata de lemn

– suspendată în cercul de piatră al fântânii -,

se aud noaptea,

când ia apă un consătean…

 

Cade clipa din ceas!

 

Un comentariu la „Moment. Lirică, de Dan Ionescu

  1. Vindecarea aripei rupte

    Umblând – ades – prin gând pustiu,
    Cuvinte caut și le scriu

    Să-și cheme-n vers silabele acasă,
    Și dorul de catren nu mă mai apasă…

    Petre Cazangiu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.