https://blog.revistaderecenzii.com

Deocamdată, fără ca propaganda începută să fie lăsată la o parte, căci, lăsînd-o eu, ar fi continuat-o alții, noi sarcini în domeniul științii mele au căzut asupră-mi în acești ani 1901 și 1902.

Luasem premiul pentru Chilia și Cetatea Albă, ajungînd a-mi da sama că totuși intrigile țesute în jurul muncii mele pot fi biruite. Academia anunțase un altul, cu un subiect așa de greu, pentru a cărui prelucrare lipseau aproape cu totul lucrările pregătitoare: Istoria literaturii române în secolul al XVIII-lea.

https://blog.revistaderecenzii.com

E-o groapă cu verdeaţă, în care-o apă cîntă,
De ierburi nebuneşte prinzînd fîşii de-argint,
Iar soarele-n amiază din mîndrul munte-mplîntă
Săgeţi : e o vaiugă de raze vii mustind.

Cu capul gol, cu gura deschisă doarme-oşteanul,
Un tînăr stînd cu ceafa în fragede lăptuci;
El, palid, zace-n iarbă întins sub nor, sărmanul,
Lumina-l plouă-n patul acestei verzi văiugi.

https://blog.revistaderecenzii.com

1745-A încetat din viaţă scriitorul şi publicistul irlandez Jonathan Swift, cunoscut pentru lucrarea „Călătoriile lui Gulliver”, apărută în anul 1726 (n. 30 noiembrie 1667).

1765-Delegaţii a nouă colonii au adoptat, la New York, „Declaraţia Drepturilor şi Libertăţilor”.

https://blog.revistaderecenzii.com

„Dacă ar fi să regret că nu am venit mai devreme pe lume, aş face-o doar pentru că nu am apucat să-i cunosc pe cei doi români în care Dumnezeu a turnat har din belşug: autorul „Luceafărului”, Eminescu, şi pe cel al „Baladei pentru vioară”, Porumbescu.”

„Am stat cu mine însumi, trudindu-mă să desleg întrebările fără răspuns. E nevoie pentru asta de tăcere şi singurătate. Desfăcându-mă de tot ce atârnă şi întunecă, m-am dus să văd numai cu duhul.”

https://blog.revistaderecenzii.com

În „grădină”, adică în petecul de fâneață tunsă, cu trei pruni, din dosul cârciumei în chip de pavilion, prietinii sărbătoresc întoarcerea lui Manaru de la țară.

„Țara” asta nu-i departe; nici măcar cinci kilometri nu-s până acolo, socotind din mijlocul orășelului. Totuși pentru că drumul urcă și coboară Dealul Oltului, se ridică iar pe Dealul Marcului și se lasă ca să se suie din nou până la jumătate coasta pe Dealul Verdii, distanța ce se pierde astfel în văi și în podgorii pare vrednică de respect, mai ales pentru orășenii care n-au vie. Iar viile din Dealul Verdii sunt întrevăzute de toți printr-un înveliș de mister. Acolo, departe, ele toate trebuiesc să fie mari și să dea un rod fără pereche.