Toamnă e în sufletul meu
Aștept prea mult, poate-n zadar
Să vii iarăși la mine,
Cum așteaptă mierla primăvara
Codrul s-o întâmpine.
Toamnă e în sufletul meu
Aștept prea mult, poate-n zadar
Să vii iarăși la mine,
Cum așteaptă mierla primăvara
Codrul s-o întâmpine.
COMUNICAT DE PRESĂ
ADENIUM ANUNȚĂ LANSAREA CAMPANIEI NAȚIONALECARTEA SHARE
Luni, 26 februarie, ora 18:00, Librăria Cărturești Palas Mall, Iași
Eveniment special ADENIUM: Lansarea proiectului socio-cultural CARTEA SHARE
În urmă cu câteva zile am primit o carte intitulată,Printre îngeri. Poezii şi meditaţii religioase, scrisă de Elena Zamfir Gavrilă.
Sunt o fire capricioasă,
Mititică, zâmbăreață.
Să iubesc – îmi este frică
Fiindcă am fost dezamăgită!
STUDIU: Ecouri în lirica lui Al. Macedonski
Prof. Daniel Mocioi
În scurt timp, mai precis în luna martie a acestui an, se împlinesc 164 de ani de la nașterea poetului, prozatorului, dramaturgului şi eseistului Alexandru Macedonski. Criticul literar Tudor Vianu l-a investit cu abilitatea de „magician al cuvântului”, poetul simbolist folosind cu dibăcie condeiul, rămânând în memoria cititorilor săi prin numeroase creaţii literare de excepţie.
ȘI DUS AM FOST!
Ca niște jalnici trepăduși
Ne amintim – fugar – seduși,
Speranță
Timpul trece și mi-e greu să-l văd, să-l înțeleg,
dar știu că într-o zi se va îndrăgosti de ochii mei
și de zâmbetul meu,
ECO-REFLECȚII APERTO LIBRO
Azi o vedem, și nu e…
Un vultur – nu poți să ignori –
Poate zbura mai jos ca o găină,
STUDIU: Educația și ideea de globalizare
Prof. Daniel Mocioi
De obicei tradiţia este un ansamblu de obiceiuri, credinţe, practici, păstrate şi transmise din generaţie în generaţie. Tradiţia este zestrea unei comunităţi, este dovada nivelului de viaţă în diferite perioade şi devine o componentă a identităţii. După cum individul educat se construieşte pe sine pe fondul unei zestre primite, tot astfel şi comunitatea se construieşte pe sine, progresează, se perfecţionează şi tinde spre o calitate superioară.