Prof. Ion R. Popa: Henri Coandă, o viață închinată progresului științei și tehnicii pe plan mondial

Posted on by
1
 
                Descendent al unei familii olteneşti care s-a interferat cu istoria devenirii şi afirmării naţiunii române în momente nodale ca cele din 1821, 1859, 1877-1878, 1914-1918, ori au fertilizat-o cu contribuţii ilustre în ştiinţă, tehnică, economie, artă, literatură, diplomaţie şi pe câmpul de luptă, Henri Coandă a păstrat până în amurgul vieţii memoria înaintaşilor, considerându-se produsul lor şi al meleagurilor pe care s-au succedat generaţiile Coandă, ale căror efluvii le-a purtat cu sine pretutindeni. Totodată, putem afirma că Henri Coandă reprezintă chintesenţa Familiei Coandă şi întruchipează spiritul creator românesc pe care l-a înnobilat cu umanismul său şi personalitatea sa enciclopedică, făcând ca numele de român să capete noi dimensiuni în conştiinţa omenirii.

Continuă să citești →

Dan Ionescu: Povestea unui destin. Cronică literară*

Posted on by
5

*Cronică literară apărută în revista „Scrisul Românesc”, Nr. 9 / 2017

Romanul Academie agramată (Ed. Autograf MJM, Craiova, 2017, 480 p.), de Nicolae Pârvulescu se deschide cu o pagină în care este prezentat efectul unui apel telefonic. Dacă Marcel Proust redescoperea imagini ale timpului pierdut, datorită unui produs de patiserie, care-i amintea de bucuria pe care o trăia mâncând madlenele pregătite în casă, Nicolae Pârvulescu, dedublat în Viorel Roșianu, protagonistul cărții, abandonează mediul urban, profitând de vacanță, pentru a se întoarce acasă, la părinți, în satul Stăncești. Telefonul este un simbol al comunicării, dar de această dată, cu un „zbârnâit strident”, recuplează eul narator la o realitate proximă celei din Întâmplări din irealitatea imediată, de M. Blecher și-l determină s-o rupă cu prezentul. Primul impuls, necesar înțelegerii stării în care se află, este de a rememora, cât se poate de amănunțit, tot „ce făcusem și ce zisesem în timpul mesei de la care mă ridicasem cu câteva minute înainte de miezul nopții”; al doilea, de a pune lucrurile la punct, iar pentru aceasta, este necesară schimbarea mediului.

Continuă să citești →

Milena Munteanu: În Sfântul Grai Românesc

Posted on by
4

Imediat după terminarea facultăţii am făcut o vizită la ţară, într-un sat din Oltenia în care fiecare copac are o poveste, fiecare văcuță are un nume și toți sătenii îi știu pe toți ceilalți. Faţă de satul ardelenesc, ordonat, curat, în care totul era făcut cu socoteală, în bătătura oltenească părea că totul este vraişte. Viaţa se desfăşura ba din deal, ba din vale, câinele muşca purceaua iar purceaua schilodea puii, toţi şi toate erau în devălmăşie, iar mie îmi părea că nimic n-are cap sau coadă… Puii erau chemaţi la mâncare: Pui, pui, pui, mânca-v-ar moartea! Iar moartea nu era niciodată prea departe. Ori venea dihorul, ori vulpea, ori scroafa, ori vecinii, pe puii ăia se bătea o lume întreagă. Cred că nimănui de-acolo nu-i trecuse prin gând să zică: Mânca-v-ar viaţa! sau, şi mai bine:  Mânca-v-ar Raiul!

Continuă să citești →