Hohote de râs în vitrina universului.

Secvenţe din prietenia ta cu Mihai Eminescu

au fost înregistrate pe casetă, de-un înger.

În fiecare zi o priveşti

şi sub lacrimi, se întrevăd oceane şi glii.

Mai râzi şi ceri de băut

din îngeri, sucul stelar. Îi ciocneşti de bucurie.

Cuvintele folosite evocă o perioadă mai veche și dau impresia de autenticitate a unei lumi aflate la marginea realului cu fantasticul. Pentru locuitorii acestui sat, legendele au importanță și mereu se așteaptă ca fapte fantastice să trăiască și ei, după cum auziseră, în cazul altor consăteni.

Continuă să citești →

I.L.Caragiale abordează cu succes și acest gen de proză, fantastică. Deși pretinde că elaborează pe marginea unui subiect grav, totuși nu-i lipsește umorul, care punctează pasajele esențiale, despre trecutul socrului sau despre propria-i atitudine față de coana Marghioala, căreia i se prezintă „mai mult obraznic decât curățel”.

Continuă să citești →

Asemenea romanelor anterioare ale profesorului Nicolae Pârvulescu, dar mai mult decât oricare dintre ele, „Cât văd ochii…” (Craiova, Editura Autograf MJM, 2011) se arată, înainte de toate, un roman de valori. Este vorba despre modelarea comportamentelor şi a conduitelor personajelor în raport de principii. Evenimentele epice sunt impregnate de o evaluare axiologică implicită. Pe de altă parte, în formulele existenţiale ale personajelor sunt discursiv evocate valori. Asigurarea conformării şi submisiunii se realizează printr-o permanentă raportare la valori. Silviu Grigoraşcu este narator şi evaluator în cadrul propriei sale existenţe epice. Născut în 1951 în localitatea Poienari din apropierea oraşului Bandava, el trăieşte în limitele unui imperativ de moralitate şi onestitate. Dincolo de cotidian, acest ideal nu rămâne la nivel de revelaţie cu conţinut negativ, ci induce efecte fiziologice. Aflând în 2010 (la 59 de ani) adevăratul motiv pentru care tatăl său, Petre Grigoraşcu (n. 1931), a rupt legătura cu părinţii săi, el îşi pierde cunoştinţa şi îşi revine după 4 zile (vineri, 23 iulie). În spital conştientizează că soţia sa Roxana are perfectă dreptate atunci când îi spune să-şi lase tatăl şi bunicul „să-şi doarmă în linişte somnul de veci”. Astfel poate să iasă din şocul explicaţiei pentru care Petre Grigoraşcu, la 19 ani, a încetat să-şi vadă părinţii, locuitori ai comunei Aluneşti, judeţul Gorşov. Întrebată de Silviu şi de sora sa Irina de ce nu au bunici paterni, Florina Grigoraşcu (mama lor) le spune că nu ştie şi-i asigură că la maturitate vor primi răspunsul de la tatăl lor.

Continuă să citești →

Studiul radiografiază contribuţia ştiinţifică a profesoarei Odile Riondet în domeniul comunicării. Se constată că standardul R. T. Craig, al celor „seven major traditions” din „communication theory field”, este inaplicabil. Metoda la care se recurge este aceea a axelor de segregare a problematicii după ideatica exprimată. Reiese că Odile Riondet, ca adeptă a SIC (Sciences de l’information et communication), se poziţionează implicit în “communication science”. Rezultă că are contribuţii meritorii în epistemologia comunicării, în etica comunicării, în filosofia comunicării şi în antropologia comunicării. Se concluzionează că în orizontul comunicării, Odile Riondet poate fi reţinută ca remarcabil specialist al axei „communication anthropology”.

Continuă să citești →

De universitarul-poet şi traducător, eseist şi publicist Constantin Frosin e greu să te apropii. Numai dacă parcurgi Cv-ul său,  realizezi că ai în faţă o personalitate plurivalentă, dificil de prins într-o schiţă de portret. O personalitate care, se pare, e mai bine cunoscută în Franţa decât în România. Căci universitarul Constantin Frosin a ţesut, din ’90 încoace, drumuri trainice în spaţiul francofoniei, fiind, exclusiv, un scriitor de limbă franceză. Deşi cunoaşte bine încă alte şase limbi, a ales să publice şi traducă cu prioritate pe acest palier lingvistic foarte apropiat de sufletul nostru: franceza.

Continuă să citești →