Bogdan Mihai Dascălu: Potenţialul de comunicare al incomunicării

                                                                                de Ştefan Vlăduţescu

Caracterizată înainte de toate prin delicateţea raportării la virtual, prin eleganţa stilului şi prin altitudinea meditaţiei, cartea lui Bogdan Mihai Dascălu „Fiul nisipurilor” (Bucureşti, Editura Aura Christi şi Andrei Potlog, 2010) se defineşte ca roman fantasmatic al unor existenţe incomunicabile. Propensiunii prozei româneşti către biografic i se răspunde cu un imaginar plin de reflexivitate. Materia epică este strict organizată de un spirit creator în mod evident şi admirabil axat pe semnificare. Dintre modurile acordării de sens se remarcă simbolizarea, atragerea naturii în inferenţe descriptive, reţinerea de înţelesuri intelectuale din manifestările posturale, kinetice, haptice şi proxemice.

Continuă să citești →

Dorina Antonescu: O lirică situativă

                                                                                 de Ştefan Vlăduţescu

Ceea ce reuşeşte înainte de toate să realizeze poezia Dorinei Antonescu din volumul „La cosit, printre stele” (Drobeta Turnu-Severin, Editura Stef, 2008) este impunerea unei situaţii poetice cu potenţial reflexiv. Este vorba de un eu dematerializat ce s-a ridicat la cer şi care din această poziţie meditează asupra stelelor, asupra lui Dumnezeu, asupra timpului, asupra morţii etc. Acest câştig în ordinea imaginarului estetic este exploatat ulterior de eul liric în a impregna de poeticitate tot ce se invocă, se evocă ori se consemnează ca existent. Obiectele (fiinţe, lucruri şi fenomene naturale) şi evenimentele (fapte ori întâmplări, gesturi sau acţiuni) atrase în  situaţia poetică dobândesc o conotaţie reflexivă. Aceasta este generată în mare parte de chiar situaţia poetică.

Continuă să citești →

Marin Ştefănescu: De la credinţă la ştiinţă şi înapoi

                                                                          de Ştefan Vlăduţescu

Opera lui Marin Ştefănescu (1880-1945) se poate organiza critic prin delimitarea a două perioade: perioada scientist-logică (1910-1920) şi perioada nelogic-creştină (1921-1943). Mersul gândirii lui Ştefănescu este de la credinţă la ştiinţă şi înapoi. Către finalul primei perioade, în articolul „Pentru înţelegerea filosofiei”, el afirma: „filosofia este studiul raportului între ştiinţă şi credinţă”.

Continuă să citești →

LUCIAN BLAGA: Filosofia (I)

de Dan Ionescu

Lucian Blaga reprezintă o fericită întrupare a poetului de geniu cât şi a filosofului format la şcoala filosofică germană postkantiană, deşi Blaga susţinea că „ar fi greşit să mi se spună poet filosof, precum şi filosof poet”. În anii debutului, 1919, Blaga se afirmă ca filosof cu volumul de eseuri Pietre pentru templul meu, dar şi ca poet, prin vol. Poemele luminii, la a cărui apariţie, Tudor Vianu scria: „Bucuria Unirii nu putea veni singură. Iată că a venit şi Blaga”.

Continuă să citești →

FOTO: Mihaela Delamare, Liftul din timp

Mircea Pospai, Convorbiri de după-amiază, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2012, 264  p. Cartea deține și CD.

Convorbiri pe larg despre intimitatea de atitudine a unor personalități actuale.

Constantin M. Popa: Cum se comunică sfiala şi devoţiunea

                                                        de Ştefan Vlăduţescu

Ca mai toate speciile literaturii, cu timpul, jurnalul şi-a schimbat profilul. Aşa cum ne-o dovedeşte „Sextant. Jurnal de călătorie” (Craiova, Editura Aius, 2011) de Constantin M. Popa, de la discursul natural, anticalofil, auto-referenţial şi de împăcare cu sine, jurnalul poate ajunge o practică discursivă de literaturizare. Acest tip de „biograficţiune” nu mai este doar o textualizare a eului, ci şi o tematizare a alterităţii. De altfel, Constantin M. Popa scrie două jurnale într-unul: un jurnal a sfielii şi un jurnal al devoţiunii. În mod specific, scrierea în discuţie este un text diaristic  non-inocent, multiform şi discontinuu.

Continuă să citești →

CĂLĂUZELE: “LUMEA DE IERI”, de Stefan Zweig

de Jianu Liviu-Florian

Dacă veți dori să găsiți urmele celor care au visat Europa Unită, cartea lui Stefan Zweig, “Lumea de ieri”, este o hartă pe care strălucesc numele unor Rodin, Romain Rolland, Rilke și atâtor altor intelectuali și artiști de marcă  ai Austriei, Germaniei, Franței, Elveției, Belgiei, Olandei și ai atâtor alte țări  lăsate la urma nu din cauza importantei lor în geografia vieții spirituale, ci datorită faptului că nu au fost accesibile experienței vii a autorului.

Continuă să citești →

Foto: Mihaela Delamare, Îndârjire vie

Foto: Mihaela Delamare, Inimă scufundată