https://blog.revistaderecenzii.com

Singurul meu rost, în momentul cînd liberalii luaseră din nou puterea prin farmecul pe care Ionel Brătianu îl exercita asupra timidului rege Ferdinand, complect dominat de acela care-i zicea”Maiestatea Ta», era ziarul. E adevărat că, fiind eu încă la Iași, cel reinstalat în scaunul ereditar de președinte al Consiliului mi se adresase și mie ca să fac parte din noul său Ministeriu, adecă, mai precis, ca să figurez într-însul alături de ardeleni, cari nu știau încă, a doua zi după amețitoarea victorie și realizarea unității naționale, în care nu mai credeau, pe ce lume sînt. Dar această invitație se făcuse în forma cea mai jignitoare. Mîrzescu, cu care întrețineam legături bune încă din vremea cînd, pierdut în mulțimea deputaților partidului, își pipăia terenul, primise o telegramă de la șeful său, pe care ținea să mi-o arăte, fără ca acest tînăr așa de inteligent și care cunoștea oamenii să fi crezut că ea mi-ar putea face plăcere. În acea misivă stăpînească i se spunea cine trebuie să fie prefect de poliție la Iași și pe urmă se adăugea – corespondența directă fiind socotită probabil ca o derogare de la o maiestate restaurată – și oferta pentru mine a unui loc de ministru fără portofoliu. Am luat articolul prin care condamnam egoismul încrezut care făcea pe liberali să ia singuri puterea și l-am rugat pe amicalul emisar să-l trimeată la București ca singur răspuns.

https://blog.revistaderecenzii.com

Nenea Acul, tata Ață
își pierdură dimineața
Pe un cot
De postav sau seviot.
Nu prea știu porecla lor,
Pentru că nu sunt croitor.
Acul zise?: – ,,Ce ai azi
De te-ncurci mereu și cazi?
Când te rupi și când te-nozi
La un fir cu două cozi.”
Ața zise : – „Tu mi-o spui,
Când mă duci așa, haihui?
Ia mai bine ține-ți gura
și fă drept împunsătura.
Văd că lucrul nu ți-e drag,
Coși de-o zi la un nădrag
și nu te-am văzut în stare
Să pui niște buzunare.
Te-ai întors de-atâtea ori
De la bumbi la cheotori,
și cu toate că ți-am spus
Că-i pui strâmb, mai jos, mai sus,
Ca un încăpățânat
Tu nici nu m-ai ascultat.
și clientul și patronul
Au văzut că pantalonul
încercat a treia oară
Tot îl roade
și nu-i vine cumsecade.
Ia nu te mai îngâmfă,
Lua-te-ar naiba să te ia,
Cine treaba nu și-o știe
Ia o altă meserie.”

https://blog.revistaderecenzii.com

În veacul al patrusprezecelea după Christos, Franța avu un război foarte trudnic cu Englezii. Craiul acestora, care dobîndise printr-o moștenire oarecare drept la tronul Franței, ceru coroana și sceptrul acestei țări.

Mai multe ținuturi de către miazănoapte, spre pildă Normandia, se supuseră de bună voie sau de frică străinului ce amenința de a cotropi regatul întreg. Dar fiindcă celelalte provincii nu primeau aceleași condițiuni umilitoare, armata engleză intră pe pămîntul Franței. Puțin după aceasta muri și regele francez Carol al VI-lea, lăsînd un fiu june, slab de minte și de caracter, nedestoinic de a-și scăpa țara printr-o voință puternică și vitejească. Englezii nu lăsară să le scape această ocazie, ce le era așa de favorabilă.

https://blog.revistaderecenzii.com

La Dionis tiranul se strecoară
Moros cu un pumnal sub mantă;
Zbirii îl prind însă în bantă.
– Ce-ai vrut să faci? Turbat tiranul zbiară
Privindu-l îngrozit cu ochi de fiară.
– Să scap oraşul nostru de un tiran feroce!
– Pdeapsa ta să fie ţintirea-n laţ pe cruce.

– Eu sunt – zise Moros – să mor pregătit
Căci viaţa nu-i viaţă de mila-ţi mi-o-nchină.
Te rog însă, dacă ai inimă creştină,
Trei zile să-mi dai, căci vreau cum e sortit
Să dau mâna sorei celui ce-a o peţit.
Îţi las un prieten chezaş în locul meu;
De nu m-oi întoarce dă-l morţii, e al tău!

https://blog.revistaderecenzii.com

În neagra, ciunta furcă, buna,
Ai diavolilor paladini
Dansează, tot dansează-ntruna,
Uscaţi, scheletici Saladini

Jupînul Scaraoţchi de ştreang îşi trage, crunte,
Micuţele paiaţe, pe cer hlizite-acum,
Şi, negre, cu papucul lovindu-le în frunte,
Le face să danseze în cîntec de Crăciun!