Crișu Dascălu: A înțelege altfel sinele
de Dan Ionescu
Pe limba veritabilă a sufletului vorbește Crișu Dascălu în volumul de lirică Algonauții (ed. David Press Print, Timișoara, 2011), autodefinindu-se un monstru lexicofag, al cărui habitat (personificat) are teama de a nu pieri în apetitul celui pe care-l găzduiește. Lipsa oricărui simbol de comunicare din primul poem, Floarea darurilor, ar sublinia și calitatea deosebită a gânditorului, de a nu avea nevoie să iasă în lume, pentru inspirație: „Locuitor de labirint / Cu tari pereți, de alb argint, / Fără ferestre, necum prag, / Un monstru sunt, lexicofag”. Labirintul este însăși poezia ca domeniu, când nu știi de unde să pleci sau unde vei ajunge, deși asupra-ți stăruie inspirația. Evaziunea în alte lumi derivă din posibilitatea înnăscută de a zidi în mod trainic: „Sunt și zidar de tari zidiri”.





