* Cinema Muzeul Țăranului găzduiește de la ora 17:00, premiera bucureșteană a filmului „Orfan”, cea mai recentă producție a regizorului maghiar Nemes László, laureat în trecut cu premiul Oscar pentru pelicula „Fiul lui Saul”. Noul lungmetraj, filmat pe peliculă de 35
mm și realizat în coproducție cu Franța, Germania și Marea Britanie, constituie propunerea oficială a Ungariei din acest an pentru premiile Academiei Americane de Film. Scenariul
Când sosește toamna, întinsele câmpii de țelină ale Munteniei dunărene încep să trăiască, timp de o lună, existența lor milenară.
Aceasta începe chiar în ziua de Sfântul Pantelimon. În ziua aceea, vântul dinspre Rusia, pe care noi îl numim muscalul sau crivățul, mătură cu suflarea lui de gheață nesfârșitele întinderi; dar cum pamântul arde încă, infierbântat ca un cuptor, muscalul își cam rupe dinții în el. N-are a face! Barza, care stă pe gânduri de mai multe zile, își țintește ochiu-i roșu asupra aceluia ce-o dezmiardă în răspăr, și iat-o plecată în ținuturile calde, căci ei nu-i place muscalul.
987 – Hugo Capet a fost încoronat rege al Franței. E a întemeiat dinastia capețiană, care a condus Franța până în 1328. Dinastia va fi succedată de două ramuri ale sale: Valois și Bourbon care au domnit până la Revoluția franceză din 1792.
1642 – A murit Maria de Medici, regină a Franței, a doua soție a lui Henric al IV-lea (n. 1573).
1849 – Trupele franceze și spaniole au cucerit Roma și au restabilit Statele Papale. Republica Romană a fost abolită cu forța.
Volumul de proze de întinderi diverse, intitulat Zugzwang sau Strada cu o singură ieșire (Editura POLIROM) și semnat de Adrian Alui Gheorghe, scriitor cu un stil inconfundabil, reunește un corpus de douăsprezece narațiuni, fiind completat de o Addenda despre „Obsidianul negru de la Dalnegorsk”.
În literatura lui Adrian Alui Gheorghe, adesea marcată de ironie fină, realism psihologic și o atenție deosebită acordată detaliilor din viața orașului sau a mediului cultural introducerea unei note sau a unui element precum „Obsidianul negru de la Dalnegorsk” nu este întâmplătoare și servește mai multor scopuri estetice. Termenul „Zugzwang” vine din șah și definește acea situație disperată în care orice mutare ești obligat să faci, îți înrăutățești poziția. Obsidianul negru, ca piatră mitologică, este adesea asociat în ezoterism cu „oglinda adevărului”, cu abilitatea de a scoate la iveală cele mai întunecate și ascunse părți ale psihicului. Este o metaforă perfectă pentru blocajul personajelor lui, o limită pentru care, pentru a o depăși, este nevoie de un atu, de o virtute congenitală. Autorul folosește această notă cu aer științific / geografic pentru a ancora povestirile (adesea absurde sau suprarealiste, în descendența lui Urmuz) într-o realitate stranie. Dalnegorsk devine un spațiu mitologic, un capăt de lume unde rațiunea se fracturează. Obsidianul negru este un obiect cu puteri magice, un talisman, venit parcă din altă dimensiune (trimitere la caracterul straniu, aproape extraterestru al locului din Rusia) care explică sau potențează atmosfera de „stradă cu o singură ieșire” a volumului. Este, în esență, un „obiect găsit” din realitatea dură a Siberiei, transformat de scriitor într-un simbol literar al misterului insolubil și al fatalității.
1504 – A murit Ștefan cel Mare. Domnul Moldovei a fost urmat la tron de fiul său, Bogdan al III-lea.
1838 – A apărut, la Brașov, „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, publicație condusă de George Barițiu, supliment literar al „Gazetei de Transilvania”.
1881 – Președintele SUA James A. Garfield a fost împușcat. El a murit în urma rănii, în data de 19 septembrie a aceluiași an.
„S’ io credessi che mia risposta fosse a persona che mai tornasse al mondo, questa fiamma staria senza più scosse. Ma per ciò che giammai di questo fondo non tornò vivo alcun, s’ i’ odo il vero, senza tema d’ infamia ti rispondo. „
Domnul Charles Grandet, preafrumos june de douăzeci și doi de ani, făcea în momentul acela un ciudat contrast cu tipicarii provinciali, cam iritați de ifosele sale aristocratice, pe care toți le studiau ca să aibă de ce rîde. Aici e nevoie de o lămurire.
La douăzeci și doi de ani, tinerii sînt încă așa de aproape de copilărie, încît lesne pot să se dedea la copilării. Astfel, poate, la o sută dintre dînșii s-ar fi găsit nouăzeci și nouă care să se poarte aidoma cum se purta Charles Grandet. Cu cîteva zile înainte de această seară, tatăl său îi spusese să plece pentru cîteva luni la fratele lui din Saumur. Poate că domnul Grandet din Paris se gîndea la Eugénie. Charles, care venea în provincie pentru întîia oară, își pusese în gînd să apară acolo sub înfățișarea unui june la modă, să bage în sperieți ținutul cu luxul său, să rămînă de pomină și să importe acolo toate inovațiile vieții pariziene, în sfîrșit, într-un cuvînt, voia să piardă la Saumur mai mult timp decît la Paris cu lustruitul unghiilor și să afecteze excesiva prețiozitate a ținutei, pe care un tînăr elegant o părăsește uneori pentru o delăsare, ce nu-i lipsită nici ea de farmec.
* Teatrul Odeon organizează pe scena Sălii Majestic din Calea Victoriei, nr. 40-42, o nouă reprezentație a spectacolului de comedie „Lysistrata” după Aristofan, pus în scenă sub regia și scenografia lui Alexandru Dabija. Piesa, o satiră politică provocatoare despre o revoltă neobișnuită împotriva războiului, aduce în distribuție actrițe consacrate precum Alina Berzunțeanu, Ioana Bugarin și Elvira Deatcu, spectacolul fiind restricționat minorilor și programat să înceapă la ora 19:00
* Gorj: Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradițiilor Gorj organizează, în parteneriat cu autoritățile locale, a IX-a ediție a Taberei de sculptură în lemn „Simboluri dacice în arta lemnului din România”. Proiectul cultural reunește cinci meșteri mari recunoscuți la nivel național, care vor sculpta trunchiuri de lemn inspirându-se din patrimoniul tradițional românesc și din civilizația dacică, deschiderea oficială fiind programată la ora 10:00 pe platoul din fața Mănăstirii Polovragi, situat pe str. Mănăstirii, nr. 1
Sînt case în unele orașe de provincie a căror priveliște insuflă aceeași melancolie pe care o provoacă mănăstirile cele mai sumbre, întinderea șesurilor cu bălării și mărăcini, nespus de mohorîte, ruinele cele mai pline de jale. Poate că dăinuiesc îndeolaltă în aceste case și tăcerea schiturilor, și întinderea stearpă a șesurilor cu bălării și mărăcini, și rămășițele ruinelor; viața și mișcarea sînt atît de mocnite înăuntru, încît un străin le-ar crede nelocuite dacă n-ar întîlni deodată privirea slabă și rece a unei ființe neclintite, cu obrazul pe jumătate de schimnică, înclinat peste pervazul ferestrei, la vuietul unui pas necunoscut.
Același suflu de melancolie se desprinde din fizionomia unei locuințe așezate în Saumur[1], la capătul străzii care duce, în urcuș, spre castel, prin partea de sus a orașului. Strada, acum puțin umblată, încinsă vara, înghețată iarna, întunecoasă pe alocuri, se deosebește între toate prin sonoritatea pavajului de prundiș mărunt, întotdeauna uscat și curat, prin îngustimea întortocheatei sale căi, prin tihna caselor sale, care țin de tîrgul cel vechi și domină meterezele.
„Stăturăm două zile în Văratic. Cu această împrejurare mă putui încredința că oaspeții obișnuiți ai mânăstirii aveau cuvânt să petreacă aicea câte o lună sau două. În adevăr, aerul, apa, preumblările, societatea chiar sunt atâtea lucruri care îndeamnă pe mulți a ieși din vârtejul orașelor mari și a căuta odihna sufletească în aceste locuri însuflețite de o viață mai dulce și mai tihnită.
