https://blog.revistaderecenzii.com

Moromete era acasă, dărâmase poarta și își făcea una nouă. După ce plătise cu bani de la Aristide partea de fonciire pe care i-o cerea Jupuitu și amânase jumătate din ea până spre toamnă, se dusese a doua zi la gară și cumpărase cu restul de bani o căruță de uluci. Nu se mai putea, atât poarta de la drum cât și gardurile grădinii se înnegriseră și putreziseră de tot, trebuiau altele. Începuse întâi cu poarta de la drum, și lucrase la ea două zile. Acum era pe sfârșite cu poarta și nu se grăbea deloc să treacă la grădină: o poartă sau un gard le pui o dată la zece ani, dacă nu chiar la mai mulți.

https://blog.revistaderecenzii.com

Ieri am găsit pe banca solitară
Din parc un biet mănunchi de flori trecute…
Sărmane flori ! Ce mîini necunoscute
V-au strîns la piept și-apoi vă aruncară ?

La ce-ntîlnire mărturii tăcute
Mi-ați fost ? Ce ochi cuminți ori plini de pară,
Privind la voi cu drag, se bucurară
Și v-au uitat apoi așa de iute ?…

https://blog.revistaderecenzii.com

Pe-o margine de drum, departe,
Ca un pribeag pierdut în lume,
Creștea o floare solitară,
Ce poartă cel mai dulce nume.

Înstrăinată-ntr-o mulțime
De ierburi și de grâne-nalte,
Părea batjocorită, moartă,
Uitată, printre celelalte.

https://blog.revistaderecenzii.com

IX

Tot în această vreme, în aceste verzi zile de iunie când înfloresc salcâmii și când până la seceriș nu mai era decât sărbătoarea Sfinților Petru și Pavel, Țugurlan află că în sat se vorbea iar despre el; că ar fi sărit la bătaie cu Cocoșilă în poiana fierăriei lui Iocan.

Țugurlan nu pricepuse niciodată pentru ce unele din întâmplările în care era amestecat el se răspândeau numaidecât printre oameni. Totdeauna acest lucru îl întărâta fiindcă de fiecare dată descoperea nepotriviri; una gândea el și alta înțelegeau ceilalți. Să sară la bătaie? Dar, la urma-urmei, de unde această părere la ei?

https://blog.revistaderecenzii.com

Traducere -Lucian Blaga

Într-un regat lângă mare, pe care
Poate că ca ai să-l cunoști într-o zi,
Trăia odată, demult, o fată
Pe nume Annabel Lee.
Ursita i-a fost de a fi iubită
De mine și de-a iubi.
În acel regat lângă mare, eu și ea.
Amândoi eram doar niște copii.
Ne iubeam însă cu-o dragoste ce întrecea
Orice dragoste, eu și Annabel Lee.
Înaripați, chiar serafimii din cer
La dragostea noastră-ar fi putut râvni.