https://blog.revistaderecenzii.com
– 1834: S-a născut Alexandru Odobescu, prozator, eseist, istoric al artelor şi culturii, om politic; membru titular al Societăţii Academice Române din 1870 (m. 1895) – 190 de ani
– 1909: S-a născut Ovidiu Papadima, istoric şi critic literar, folclorist; deţinut politic între anii 1952 şi 1956; dreptul de a publica l-a obţinut abia în 1963 (m. 1996)
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
*Cronică de carte apărută în revista „Scrisul Românesc”, Nr. 6 / 2024
Publicul din țară nu este, în general, familiarizat cu activitatea literară desfășurată în limba română în Israel. Astfel, Ion Cristofor își propune să ilumineze un segment cultural important, dar adesea trecut cu vederea, contribuind semnificativ la cunoașterea și aprecierea literaturii românești din diaspora israeliană. În lucrarea sa, O istorie a literaturii de limbă română din Israel (Editura Napoca Star, Cluj – Napoca, 2023), structurată în două secțiuni distincte – Poeții și Poezie și Umor –, sunt prezentați, în ordine alfabetică, peste cincizeci de autori, ale căror repere de creație sunt tratate cu fină acuitate de către Ion Cristofor.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Cu fruntea-n mâna albă rezemată,
Cânta frumoasa fată la fereastră,
Cânta de dor,
Și glasu-i dulce și tremurător,
Se înălța în liniștea albastră
A luminoasei nopți de vară…
https://blog.revistaderecenzii.com
1898 – S-a născut scriitorul german Erich Maria Remarque, autorul romanului „Nimic nou pe Frontul de Vest” („Im Westen nichts Neues”), în care descrie o imagine realistă a armatei germane și a ororilor Primului Război Mondial.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
În lumea cea veche și frumoasă a basmelor, când scriitorul și cetitorul storcea din fiecare poveste oricât de neînsemnată „morala”, frumoasele flori ale povestirilor le strângeau în buchete mâini binevoitoare, și poveștile n-aveau numai savoare, dar și miere dulce mângâietoare. Azi e mai anevoios să culegi flori așa de blânde și sentimentale, căci vitrinele scriitorilor sunt pline cu orhidee și alte flori cu mirosuri exotice îmbătătoare. Totuși, uneori ți-e dor de vremile frumoase de demult, de poveștile frumoase de demult și de morala care zâmbește cu gingășie, care e în același timp blândă și cochetă.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
M-am suit, la Sinaia, în trenul 14, acceleratul care pleacă la ora 6 și 8 minute spre a ajunge în București la 9 și 10.
Am găsit, din norocire, un vagon de clasa a doua la coada trenului. E adevărat că vagonul din urmă al unui tren se clatină mai mult; în schimb însă, nu e priveliște mai plăcută, într-o călătorie cu drumul de fer, decât la fereastra din spatele trenului, lucru de care un amator se poate bucura foarte rar, fiindcă orice tren trebue să aibă la coadă un frânar de siguranță, și puține vagoane de călători sunt prevăzute cu frână de mână. Trenul a plecat din Sinaia la ora regulată și a ținut strict mersul reglementar până la Ploești. Am putut dar să mă bucur de o minunată priveliște, valea Prahovei desfășurându-se în fugă spre miază-noapte pe măsură ce trenul gonea spre miază-zi. De la Ploești, trenul de Predeal ca să apuce spre București schimbă frontul și, ca și cum ar vrea să se întoarcă înapoi, locomotiva se pune acolo unde până aci era coada trenului. Am voit să găsesc un alt vagon la capătul celălalt, care acum rămăsese coadă: n-am mai avut noroc; cea din urmă trăsură era un furgon de bagaje. M-am resemnat și m-am suit în același vagon în care gustasem destulă plăcere; și am făcut bine. Vagonul ne mai fiind în coadă, frânarul de siguranță îl părăsise, iar locul de la pavilionul de observație, unde e frâna, era acuma gol. M-am suit acolo și am putut vedea pe deasupra vagonului înaintaș și a locomotivei, linia în depărtare.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
La voi aleargă totdeauna
Truditu-mi suflet să se-nchine;
Voi singuri străjuiţi altarul
Nădejdii noastre de mai bine.
Al vostru-i plânsul strunei mele,
Creştini ce n-aveţi sărbătoare,
Voi, cei mai buni copii ai firii,
Urziţi din lacrimi şi sudoare.
Cu mila-i nesfârşită, cerul
Clipirii voastre-nduioşate
I-a dat cea mai curată rază
Din sfânta lui seninătate.
El v-a dat suflet să tresară
Şi inimă să se-nfioare,
De glasul frunzelor din codru,
De şopot tainic de izvoare.
În coapsa grăitoarei mirişti
Devreme plugul vostru ară;
E primăvară pe câmpie,
Şi-n ochiul vostru-i primăvară.
Blând tainele vi le desface
Din sânu-i milostiva glie,
Căci toată floarea vă cunoaşte
Şi toată frunza ei vă ştie.
Purtaţi cu braţele-amândouă
A muncii rodnică povară,
Sub strălucirea-nlăcrimată
A dimineţilor de vară.
Şi nimeni truda nu v-alină,
Doar bunul cerului părinte,
De sus, pe frunte vă aşază
Cununa razelor lui sfinte.
A voastră-i jalea cea mai mare,
A voastră-i truda cea mai sfântă,
Stăpânul vitreg vă loveşte,
Când cerul bine-vă-cuvântă.
Dar dacă-n schimbul pâinii voastre,
Piticul vă plăteşte fiere,
Îndurător v-ascultă Domnul
Şi vă trimite mângâiere.
Când doarme plugul pe rotile,
În pacea serilor de toamnă,
La voi coboară Cosânzeana,
A visurilor noastre doamnă.
Vin crai cu argintate coifuri
Şi-n aur zânele bălaie:
Atâta strălucire-ncape
În bietul bordeiaş de paie.
Fraţi buni ai frunzelor din codru,
Copii ai mândrei bolţi albastre,
Sfinţiţi cu roua suferinţii
Ţărâna plaiurilor noastre!
Din casa voastră, unde-n umbră
Plâng doinele şi râde hora,
Va străluci odată vremii
Norocul nostru,-al tuturora.
A mea e lacrima ce-n tremur
Prin sita genelor se frânge,
Al meu e cântul ce-n pustie
Neputincioasa jale-şi plânge.
Ci-n pacea obidirii voastre,
Ca-ntr-un întins adânc de mare.
Trăieşte-nfricoşatul vifor
Al vremilor răzbunătoare.
Sursa: https://poetii-nostri.ro/
