https://blog.revistaderecenzii.com/

              Trecutul nu se mai poate schimba, însă reacția față de tot ce s-a întâmplat, da. Cu toții avem același cer, însă nu avem același orizont, nici condiții de trai sau de supraviețuire, nici puterea de a privi fără mânie trecutul. Cunoașterea îți dă înțelepciunea necesară iertării, introspecției, nădejdea unui viitor mai bun și un prezent demn. Nu se uită nimic cu adevărat, chiar dacă omul are capacitatea de a trăi cu speranță după ce a trecut prin drame și tragedii individuale sau colective. Istoria se măsoară în drepturi, în justitie, în cultura fiecărei țări. Dreptul pe care nu-l putem interzice nimănui este dreptul de a-i fi mai bine, de a cunoaște și a ști. Putem fugi însă atât de departe încât să lăsăm totul în urmă? Privind în trecut, vedem cum oamenii au dezvoltat o reacție viscerală ce ține de ură, în aceeași măsură în care se îndrăgostesc. A fabrica inamici e una din industriile cele mai vechi ale omenirii, materia primă fiind orgoliul rănit și mânia care împietrește inimile progresiv, până ce fabricanții ei devin prizonierii unei lupte pe viață și pe moarte. Multe aspecte ale istoriei au fost date uitării. Rar ne amintim de eroi, cuvântul patriotism ni se pare desuet deja, vorbim de patriotismul soldaților sau de actele îndrăznețe ale politicienilor din momentele decisive ale istoriei, ca de ceva legendar. Am omagiat cu toții Centenarul, amintindu-ne de Primul Război Mondial (1914-1918), numit și Războiul cel Mare. Expoziții, colocvii, cimitirele eroilor necunoscuți onorate cu prezența conducătorilor ce au depus jerbe florale, emisiuni televizate și filme documentare. Filme care de obicei sunt difuzate la orele târzii din noapte, nicidecum la orele de maximă audiență, pentru că… televiziunile necesită rating. Indienii pe 7 noiembrie au Sărbătoarea luminii, însemnând pentru aceștia victoria binelui asupra răului lumii. Un arlechin ce trăiește un tsunami emoțional, așa îmi simt sufletul întristat de violența, intoleranța și indiferența ce ne înconjoară. E dificil să reconstitui linia vieții, geografía sufletească a celor care au luptat și trăit sub obuze în tranșee. Te gândești cum au supraviețuit acei oameni după încheierea războiului. Au fost 10 milioane de morți, mai mult de 6 milioane de răniți și mutilați, iar 3 milioane de hectare au rămas improprii agriculturii, ticsite de cadavre și obuze.

https://blog.revistaderecenzii.com/

        Continui rutina de artizan a zilelor din calendar. Sufletul, oștean neobosit, adesea rănit, cutreieră pădurea de oameni cu vibrația intimă a primăverii la purtător. Căci azi ”un nimic o îmbracă”, natura-i femeia ce-ți taie respirația de frumoasă ce-i. Cu florile cireșilor și nebunia mimozelor, primavara dă uitării realitatea sumbră și trecutul dureros. În insula ta ești liber, scrutând vibrația muzicală a cerului cu emoție artístică. Căci omul nu se hrănește doar cu pâine. Sfântă ardoare devine continuitatea gândului, aripă-n zbor spre dorul perfecțiunii. Anima mundi/ forță vitală sau spirit eteric pur, după stoici și alți gânditori. Fluxul muzical al tinereții sufletului nu lasă loc lucrării timpului. Tac gândind la forța vitală a luminii ce curge lin, hipnotizantă. Când iubim arborii, adorăm ieșirea lor în primăvară, sublimarea naturii. Tăcere, serenitate, sinonime cu primul amor. Ex nihilo nihil fit/ Nimic nu procede din nimic. Împărțim tot ce se poate împărți, fericirea mai cu seamă, dar mai puțin suferința. Sunt lucruri care vatămă, pustiesc sau nimicesc, și care deobicei nu se văd, cel mult se intuiesc. Iadul nostru, ca și raiul,  constă în acum și aici, ambele-s cuprinse în clipa prezentă. Atentă la șoaptele vieții, nu și la zgomotele ei, azi caut raiul.  Sunt lucruri pe care nimeni nu le cumpără: încrederea în sine, iubirea, dar mai ales, lumina primăverii. Natura ca și marile spirite ne vorbesc doar în măsura în care avem urechi și suflet să înțelegem. Se adresează celor care vor să audă forța vitală a lumii, notele și muzica sferelor. Geniile știau cu siguranță ce înțelegea Pitagora când afirma că filosofía este  muzică prin excelență. Bucuria de-a înțelege  era pentru Leonardo da Vinci cea mai înaltă plăcere. În fiecare om, în fiecare fenomen și lucru e ceva de învățat, suntem veșnic elevi.