https://blog.revistaderecenzii.com/
Domnul Charles Grandet, preafrumos june de douăzeci și doi de ani, făcea în momentul acela un ciudat contrast cu tipicarii provinciali, cam iritați de ifosele sale aristocratice, pe care toți le studiau ca să aibă de ce rîde. Aici e nevoie de o lămurire.
Continuă să citești1876: Apare lunar (până la 15 mai 1876), la București, „Revista literară și științifică”, sub îndrumarea lui Bogdan Petriceicu Hașdeu și Dimitrie Brândză.
https://blog.revistaderecenzii.com/
„Arta crimei”, serialul în premieră care „te lasă tablou”
Continuă să citești
https://blog.revistaderecenzii.com/
Grigore Vieru (14.II.1935 – 18.I.2009): Metafore albastre, 1989
A căzut cerul din ochii tăi
Şi s-a fărîmiţat.
A căzut de pe faţa ta soarele
Şi-a îngheţat.
Încremenit e vîntul cel răcoros
Fără harnicele tale mîini.
Căutîndu-te pe tine,
S-au tăinuit izvoarele-n ţărîni.
Ca un pom doborît
Însuşi graiul
Parcă se aude căzînd.
Doamne, atît de singur,
Atît de singur
N-am fost nicicînd!
Sursa: http://poetii-nostri.ro/grigore-vieru-a-cazut-cerul-din-ochii-tai-poezie-id-15394/
https://blog.revistaderecenzii.com/
1851: S-a înființat, la Paris, Junimea română, societate politică și culturală a tinerilor studenți români din Paris, îndrumați de Nicolae Bălcescu și Constantin Alexandru Rosetti.
Continuă să citești
https://blog.revistaderecenzii.com/
Sînt case în unele orașe de provincie a căror priveliște insuflă aceeași melancolie pe care o provoacă mănăstirile cele mai sumbre, întinderea șesurilor cu bălării și mărăcini, nespus de mohorîte, ruinele cele mai pline de jale. Poate că dăinuiesc îndeolaltă în aceste case și tăcerea schiturilor, și întinderea stearpă a șesurilor cu bălării și mărăcini, și rămășițele ruinelor; viața și mișcarea sînt atît de mocnite înăuntru, încît un străin le-ar crede nelocuite dacă n-ar întîlni deodată privirea slabă și rece a unei ființe neclintite, cu obrazul pe jumătate de schimnică, înclinat peste pervazul ferestrei, la vuietul unui pas necunoscut.
Continuă să citești
https://blog.revistaderecenzii.com/
Crivățul din meazănoapte vâjâie prin vijelie,
Spulberând zăpada-n ceruri de pe deal, de pe câmpie.
Valuri albe trec în zare, se așază-n lung troian,
Ca nisipurile dese din pustiul african.
https://blog.revistaderecenzii.com/
