https://blog.revistaderecenzii.com/
„În cătunele lor, Crăciunul nu e despre dorințe. E o seară cu cer plin de sens!”
România din munți are și ea dorințe? La răspunsul acestei întrebări ne va conduce echipa Izolaţi în România, coordonată de Dite Dinesz, într-o ediţie specială, de sărbătoare, difuzată de TVR 1 în ziua de Crăciun, pe 25 decembrie, de la ora 19.20.
Continuă să citești
În conformitate cu Statutul Uniunii Scriitorilor din România, Anexa 9 (Regulamentul juriilor de premiere), Juriul pentru acordarea premiilor pentru volume publicate în 2019 de către membrii Filialei Craiova a USR a stabilit următorii câștigători:
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
lui Gala Galaction
Femeia care mi-a vorbit aseară
De constelații fixe
Și stele căzătoare
Avea figura lungă și verde ca o pară
Și ochii negri-galbeni ca un adânc de mare…
https://blog.revistaderecenzii.com/
Primiți cu colinda? Iuliana Tudor adună cetele de colindători la TVR 1
Iuliana Tudor prezintă programul special de colinde „Nu uita că ești român”, la TVR 1, pe 24 decembrie, de la ora 21.00 și în ziua de Crăciun, de la 18.25.
Continuă să citești
https://blog.revistaderecenzii.com/
Nichifor Crainic (22.XII.1889 – 20.VIII.1972): Sensul tradițiunii (1929)
Între romanticii noştrii europenizaţi din veacul trecut şi “intelectualiştii” europenizanţi de azi e o deosebire ce trebuie precizată. La lumina noilor idei europene, romanticii descopereau poporul românesc. E adevărat că ei îi prescriau tratamente politice şi sociale după ultima carte de reţete din Apus, dar, în cultură, romantismul îi apleca la izvoarele locale şi îi învăţa să devină autohtoni. Romantismul istoric îi călăuzea spre strămoşi; romantismul poetic spre folclor. Europenizanţi în ordinea social-politică, ei erau autohtonizanţi în ordinea creaţiei literare. “Intelectualiştii” de azi reeditează pe plan mental franţuzomania de altădată. Sunt “intelectuali” în măsura în care sunt franţuzomani; sunt europenizanţi în raport invers cu autohtonismul. Romanticii afirmau poporul şi legenda naţională; “intelectualiştii” tăgăduiesc poporul şi îşi fac din legenda latinistă argumentul anexării lor la cultura franceză. Ceea ce ei numesc europenism, nu e decât franţuzism; ceea ce ei numesc intelectualism şi raţionalism, nu e decât adaptarea lor la cultura franceză şi, totodată, abdicarea de la autohtonism. Ei se predau procesului de seducţie exercitat de prestigiul francez şi se socot călări pe planetele văzduhului, când tăgăduiesc ideea autohtonă şi ideea ortodoxă. Actualizând cu bravură formula domnului Mihail Dragomirescu, „de la misticism la raţionalism”, au pornit cu pantahuza după contribuţii benevole de orientare. Nevoia unei orientări presupune o stare de neorientare sau de dezorientare. Şi mi se pare că acesta e cazul “intelectualiştilor” noştri. La ancheta pe care au provocat-o în timpul din urmă s-au putut citi din partea lor răspunsuri de felul acestuia: „O spiritualitate nouă? Nu este oarecum pretenţios? Spuneţi-mi întâi dacă a existat o spiritualitate veche, o nobleţă spirituală a poporului românesc, din clipa redeşteptării din întuneric!”
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Cu capul pe umeri, dar…(Fragment din romanul „Casa gaițelor”, de Ion R. Popa, aflat în curs de apatriție la Ed. Auitograf MJM)
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
De ce oare cu cât ceasurile, zilele și anii se înmulțesc asupra lui, cu atâta mai mult omul se uită în urma sa, și din căutătură în căutătură se oprește cu plăcere la cele mai depărtate aduceri-aminte, aducerile-aminte ale tinereții și ale copilăriei? Nu-i soarele frumos și astăzi? păsăruicile nu cântă tot aceleași cântece voioase sau jalnice? frunzele nu au același freamăt? pădurile nu înverzesc ca odinioară? florile nu au același miros, câmpiile, dulcile priveliști duioase ce aveau? mișcarea vietăților alinitu-s-a? Nu; dar nici un soare nu lucește frumos, nici o floricică nu are dulce miros, nici un fluier pe coasta dealurilor nu răzbate, nimica în lumea de față nu are asemănare cu florile și cu soarele zilelor văzute prin aducerea-aminte. Vântul ce bătea atunce, lacrimile ce se vărsa se uit; din zilele trecute a rămas în închipuire un soare de-a purure cu raze strălucitoare și un miros neșters. Are dreptate aducerea-aminte: nimică nu poate fi pentru om mai frumos decât trecutul, căci trecutul e tinerețea și tinerețea este fericire!… fericire de a crede în toată pasărea ce zboară, fericire de a crede în frumosul și în bunul, fericire de a nu se îndoi de cinste și de multe, fericire de a nu gândi la nimica, de a nu ști ce este viața și ce neagră prăpastie este sufletul omului… Când se întoarce gândul spre zilele tinereții, inima stă nehotărâtă, ce va povesti deodată: bătaia ei dintâi simțită, îmbătătoarele șoapte, primblarea încântătoare umăr la umăr printre florile ce nu se zăreau și în acele minute, dar care acum răsar și împodobesc suvenirul, voiniciile ce își făgăduia, patriotismul înflăcărat, visul măririlor, căpătate prin osteneală, vrednicie și fapte mari, binefacerile ce se pregăteau a revărsa pe lume, ca un soare luminos și roditor? — lucruri ce se schimbă toate încet în cevași cu totul dimpotrivă; la unii, bătaia lui Dumnezeu!… nici nălucirea visurilor acelora nu mai este!
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Chipuri de demult
Nimic nu se desprinde mai lămurit din trecut, ca unele chipuri pentru cari mima ți-a bătut mai tare, de dragoste sau de milă.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Cîteva rinduri alese
O figură remarcabilă în istoria literaturii noastre sănătoase a fost, fără-ndoială, Cilibi Moise. Iată un tip în adevăr popular, și pe drept cuvînt. Acest — putem avea îndrăzneala a zice — filozof nativ trăia din comerțul ambulant de mărunțișuri, umblînd cu micul său magazin universal, din oraș în oraș, pe la tîrguri. Sosirea lui Cilibi Moise într-un tîrg era un eveniment care făcea totdeuna senzație, pentru că negustorul aducea de vînzare, pe lîngă mărunțișuri, și cîteva cărticele de aforisme foarte gustate de public. Adesea cîștiga cu literatura lui scrisă și cu bonimentul[1] lui spiritual mai mult decît cu negustoria: nu oricine avea nevoie de mănuși, ciorapi, nasturi, gulere și altele; oricine însă trebuia să-l asculte și să ia o cărticică din Pildele și apropourile lui Cilibi Moise, vestitul în Țara Romînească.
Continuă să citeștiÎn zi de crudă foamete
Fiindu-li lehamite
În Marginea țării întregi
Au vrut s-ucidă pe moșnegi.