https://blog.revistaderecenzii.com/

Același loc iubit umbrești
Și-un colț de cer întreg cuprinzi,
Nuc falnic, strajă din povești,
Dasupra casei părintești
      Aceleași crăngi întinzi…

De veacuri fruntea nu ți-o temi,
Ții piept cînd vin furtuni năval —
O, de-ai putea să mai rechemi
La poala ta și-acele vremi
      De trai patriarhal !

Acel șirag de mîndre veri
De cari mi-aduc aminte-abea,
Asemeni unor dragi păreri
Ce-au legănat în mîngăieri
      Copilăria mea…

O, de-ai putea să mai aduni
Alaiul de copii vioi
Ce-n horă se-nvîrteau nebuni
Și toamna făureau cununi
      Din veștedele-ți foi !

Dar unde-s brudnicii^[1] copii
Și unde-s rîsetele lor ?…
Potecile-au rămas pustii
Și-i năpădit de bălării
      Pustiul din pridvor…

De mult s-au risipit și-acei
Bătrîni ce-n umbră ți-au stătut
La sfaturi cu părinții mei,
Și frunza ce-o călcară ei
      Țărînă s-a făcut !

Străjer măreț, mai ți-amintești ?…
Tu singur, încă neînfrînt,
De-amar de ani adăpostești
Ruina casei părintești
      Pe care azi o cînt !

Trap