O poveste ruptă din realitate
de Dan Ionescu
*Cronică apărută în revista „Luceafărul de dimineață”, Nr. 1 /2020
Romanul Între două lumi (Ed. Contrafort, 2019), de Monica Larisa Manafu, evocă societatea românească înainte și după anul 1989. Personajul martor al cărții este însăși autoarea, care nu-și poate suplini absolut cu nimic dorul de mama dispărută prematur, deși încearcă insistent să regăsească atitudini materne în relațiile de vecinătate, cu Flori („o fostă prietenă a mamei”) pe care, pentru a-și atenua anxietatea, o numește „mamă”. Imaginea casnică, anterioară evenimentelor din 89, împărtășită de cei mai mulți dintre concitadini, se conturează din tabieturile protagoniștilor: „Seara, mama Flori venise la ora opt, ora știută de toți românii ca oră a Telejurnalului, după care urma renumitul Reflector, emisiune urmărită de mulți pentru pentru criticile aduse unor aspecte negative, mai ales din realitatea social-economică, de zi cu zi. De fapt, fusese mai mult un pretext că televizorului său, un Diamant considerat ultima mare realizare a momentului, i se arsese o piesă importantă, iar tata încercase să facă zadarnic rost de ea, de la prietenii săi depanatori”. La concurență cu această emisiune, celebră în perioada acelui timp, se află relatările Florentinei despre „noutățile din viața ei și a lui nea Relu”. Debitul verbal de care dă dovadă femeia îl întrece pe acela mai lent, definitoriu pentru crainicii vremii, fapt care substituie pagina unui umor subtil: „Văzându-mă cum cobor din mașină ajutată de șofer, cu ditamai chită de ghiocei, acesta, adică tata, făcuse ochii mai mari decât par la broască, iar când apropiasem ghioceii de nasul lui să-i miroase, parcă ochii lui se făcură și mai mari”.
Evocarea mediului gospodăresc predomină multe pagini ale romanului. Faptul reprezintă o latură mai puțin abordată în literatura contemporană.
Dedublată în copila „cu vârsta crudă de atunci”, autoarea se conectează la realitatea exterioară tot datorită mamei Flori, al cărei expozeu epic antrenează evenimente extravagante, precum și personaje cu un destin întortocheat; unul dintre aceste personaje fiind chiar ea însăși, mama Flori, care permite propriului soț, lui „nea Relu”, să facă un copil cu Lili, vecina de peste drum, căreia „îi mersese vorba de fată bătrână în tot cartierul Sărari”. Morala cărții ar fi că aparențele înșală. De exemplu, oricât de izolată pare, Lili se va dovedi, când Relu ajunge s-o cunoască mai bine, o femeie abilă în ceea ce privește atingerea propriului interes și atrasă de anturaje diverse.
Pentru protagonista aflată în creștere, Florentina devine un model, datorită unor atuuri, precum dârzenia de a-și atinge obiectivele (în general altruiste) cu orice preț, chiar al afectării iremediabile a vieții personale. De aceea, moartea vecinei (apelată frecvent „mama Flori”) semnifică sfârșitul unei epoci pentru copilă (care de acum înainte se va simți mai străină față de lumea în mijlocul căreia trăiește, dar și mai sigură pe întreprinderile personale, fiind obligată să facă față singură problemelor apărute). Paginile succesive momentului se situează la marginea genurilor liric și epic: „Din atunci, parcă mi se ștersese totul cu buretele din mintea-mi devenită o simplă tablă neagră. Aveau să treacă mai multe zile, fără să le mai țin cont, fără vreun eveniment deosebit, nici măcar vreo întâmplare ieșită din tiparele firescului, pentru a-mi rămâne o cât de măruntă amintire”.
Cu un stil captivant, susținut de o bună memorie afectivă, cartea Între două lumi relevă lectorilor o autoare interesantă, preocupată de calofilia artei scrisului.