Podul Mirabeau – Guillaume Apollinaire

https://blog.revistaderecenzii.com/

Literatura popoarelor: GUILLOME APOLLINAIRE 1880 - 1918

Iubirea ni se duce şi Sena înainte
Sub podul Mirabeau
Cumva să-mi mai aduc aminte
După mâhniri veneau plăceri ţii minte

Coboară ceas al nopţii stăpân
Zilele se duc eu rămân

Stam mână-n mână tot mai aproape
Când jos clipesc
Sub podul braţelor pleoape
Şi ochi eterni ai obositei ape

Coboară ceas al nopţii stăpân
Zilele se duc eu rămân

Iubirea noastră apă somnolentă
Se duce-aşa
Viaţa e prea lentă
Şi ah Speranţa prea e violentă

Coboară ceas al nopţii stăpân
Zilele se duc eu rămân

Fug zilele şi nu mai ştim încotro
Cu timpul dus
Şi cu iubirile care-au apus
Iar Sena curge curge sub Podul Mirabeau

Coboară ceas al nopţii stăpân
Zilele se duc eu rămân

traducere de C.D. Zeletin

Sursa: https://poetii-nostri.ro/guillaume-apollinaire-podul-mirabeau-poezie-id-17865/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.