*Cronică apărută în revista „Luceafărul de dimineață”, Nr. 4 / 2019, p.8

Cod numeric personal (Ed. Cartea Românească, București, 2018), de Lucian Vasiliu cuprinde poeme inedite, elaborate între anii: 2009 – 2017. Titlul cărții sugerează disponibilitatea poetului de a-și asuma fatumul în tumultul cetății, precum barzii antici. Fiecare privire îndreptată asupra mediilor variate este dublată de o anumită reflecție asupra a ceea ce s-ar fi putut întâmpla dacă atitudinea în circumstanță ar fi fost alta. Orice demers, oricât de ferm, rămâne marcat de recul. Astfel, poetul descinde în cotidian prin contemplarea aparenței senzuale a unei florărese. Gândul că unii semeni l-ar putea învinovăți pentru aceasta îl seacă de energia de a-și trăi viața mai amplu: „aștept / delatori să mă sfâșie / fermecat de sânul plin al florăresei” (Discontinuu).

Semnificația secundă a versurilor stipulează crezul artistic în libertatea de sine a creatorului căruia nu i-ar păsa de atacuri, dacă ar avea un motiv autentic de admirație, precum cel de față – o florăreasă. Revizia propriei recuzite vestimentare atestă altă propensiune a eului liric, evaziunea în trecut. Un mijloc artistic de conexiune cu prozatorii adorați în adolescență este metonimia ori sinecdoca: „Basca mi-a fost dăruită în copilărie / de prozatorul John Steinbeck” (Declarație de avere: colecția de chipiuri). Deși este evocată o întâlnire adevărată, de fapt, modelul (purtatul baștei) a fost inspirat atât de lectura cărților semnate de autorul preferat, cât și de unele cutume ale acestuia. Și alte chipiuri sunt însoțite de povești diverse, personale sau generale: „Casca de soldat a bunicului / a fost salvată în vremea / asaltului de la Soroca, pe malul Nistrului” etc. Determinat de propria vocație lingvistică, poetul, în numele istoriei naționale probabil, și-a propus să treacă peste dezamăgirea căderii Constantinopolului, identificând cuvinte de origine turcească, semn că evenimentul a avut și o latură pozitivă, îmbogățirea limbii române – adevărata noastră patrie, după cum afirma Nichita Stănescu: „am aflat / alte câteva cuvinte pentru Dicționarul româno – turc / la care lucrez de la căderea Constantinopolului” (Vedere din tren, noaptea). Totuși, indiferent de natura preocupărilor, rămâne o nostalgie a locului natal, mascată de reflexia atâtor amănunte ale modernității: „Cetatea în care am schimbat șapte gazde, / îndrăgostit de ușa casei parohiale de la țară / pe care o port în spate / ca pe un palimpsest”.

Precum egiptenii antici au ridicat piramidele, printr-un meșteșug ermetic, așa literații au reușit să transforme timpul în cuvinte: „Legănat de fregata natală (sfânt pântec matern) / văzui din adâncuri: / se înălța, în apele roșii, / o colosală clepsidră de Cuvinte” (Simfonia a 14-a sau lista lui Vladimir Putin. Partea I). Mărturisirea acestei viziuni este similară, prin verbul de atestare a prezenței la fața locului („văzui”), cu aceea făcută de Dante, în Divina Comedie, secțiunea Paradis. Un obiectiv mai rămâne de îndeplinit, la care poetul lucrează neîncetat – făurirea unei lumi a cărților: „În loc de tancuri, defilau cărți… / Eram la Cernăuți, la Cracovia, la Tiraspol?”; „Brusc, un tanc împodobit în pagini de manuscrise / îmi blocă drumul / (parcă eram în cripta bisericii greco – catolice din Blaj). / Instinctul meu de apărare funcționă imediat – / scosei din desagă / masivul tom de istorie literară contemporană / semnat de camaradul de arme / Ioan Holban”. Intenția nu este ușor de realizat din cauza îndeletnicirilor strict cotidiene ale concitadinilor care nu ar înțelege altceva decât manifestările așa-zis culturale, derivate din rutina lor: „Vecini de scară, de stradă, de cartier, / Vecini de liturghii, de aniversări, / de incendii, de inundații, / de murături / (…) / m-ar pune să ascult manele / m-ar deposeda, fericiți, de dioptrii / m-ar da în urmărire generală / (corupt prin lectură)” (Veciniada). Ubicuitatea, atribut al eului liric, este laitmotivul pe care se grefează viziunile inedite ale cărții: „În atelierul de potcovit inorogi / semăn cu ultimul pergament / din biblioteca din Pergam / scufundat de migratori / în strâmtoarea Bosfor – Dardanale” (Discopatie orientală). De asemenea, indiciile autobiografice ancorează lirica, bine cumpănită a acestui volum, la limita dintre spațiile abstract și real.

Cod numeric personal revigorează teme importante, mai puțin întâlnite în poezia contemporană: istoria, frumusețea naturii, contextul citadin, viața în sine, demers care augmentează originalitatea ars scribendi a poetului exponențial pentru generația sa, Lucian Vasiliu.