Poematis numerus annorum. Cronică* literară, de Dan Ionescu

*Cronică apărută în revista „Luceafărul de dimineață”, Nr. 4 / 2019, p.8

Cod numeric personal (Ed. Cartea Românească, București, 2018), de Lucian Vasiliu cuprinde poeme inedite, elaborate între anii: 2009 – 2017. Titlul cărții sugerează disponibilitatea poetului de a-și asuma fatumul în tumultul cetății, precum barzii antici. Fiecare privire îndreptată asupra mediilor variate este dublată de o anumită reflecție asupra a ceea ce s-ar fi putut întâmpla dacă atitudinea în circumstanță ar fi fost alta. Orice demers, oricât de ferm, rămâne marcat de recul. Astfel, poetul descinde în cotidian prin contemplarea aparenței senzuale a unei florărese. Gândul că unii semeni l-ar putea învinovăți pentru aceasta îl seacă de energia de a-și trăi viața mai amplu: „aștept / delatori să mă sfâșie / fermecat de sânul plin al florăresei” (Discontinuu).

Semnificația secundă a versurilor stipulează crezul artistic în libertatea de sine a creatorului căruia nu i-ar păsa de atacuri, dacă ar avea un motiv autentic de admirație, precum cel de față – o florăreasă. Revizia propriei recuzite vestimentare atestă altă propensiune a eului liric, evaziunea în trecut. Un mijloc artistic de conexiune cu prozatorii adorați în adolescență este metonimia ori sinecdoca: „Basca mi-a fost dăruită în copilărie / de prozatorul John Steinbeck” (Declarație de avere: colecția de chipiuri). Deși este evocată o întâlnire adevărată, de fapt, modelul (purtatul baștei) a fost inspirat atât de lectura cărților semnate de autorul preferat, cât și de unele cutume ale acestuia. Și alte chipiuri sunt însoțite de povești diverse, personale sau generale: „Casca de soldat a bunicului / a fost salvată în vremea / asaltului de la Soroca, pe malul Nistrului” etc. Determinat de propria vocație lingvistică, poetul, în numele istoriei naționale probabil, și-a propus să treacă peste dezamăgirea căderii Constantinopolului, identificând cuvinte de origine turcească, semn că evenimentul a avut și o latură pozitivă, îmbogățirea limbii române – adevărata noastră patrie, după cum afirma Nichita Stănescu: „am aflat / alte câteva cuvinte pentru Dicționarul româno – turc / la care lucrez de la căderea Constantinopolului” (Vedere din tren, noaptea). Totuși, indiferent de natura preocupărilor, rămâne o nostalgie a locului natal, mascată de reflexia atâtor amănunte ale modernității: „Cetatea în care am schimbat șapte gazde, / îndrăgostit de ușa casei parohiale de la țară / pe care o port în spate / ca pe un palimpsest”.

Precum egiptenii antici au ridicat piramidele, printr-un meșteșug ermetic, așa literații au reușit să transforme timpul în cuvinte: „Legănat de fregata natală (sfânt pântec matern) / văzui din adâncuri: / se înălța, în apele roșii, / o colosală clepsidră de Cuvinte” (Simfonia a 14-a sau lista lui Vladimir Putin. Partea I). Mărturisirea acestei viziuni este similară, prin verbul de atestare a prezenței la fața locului („văzui”), cu aceea făcută de Dante, în Divina Comedie, secțiunea Paradis. Un obiectiv mai rămâne de îndeplinit, la care poetul lucrează neîncetat – făurirea unei lumi a cărților: „În loc de tancuri, defilau cărți… / Eram la Cernăuți, la Cracovia, la Tiraspol?”; „Brusc, un tanc împodobit în pagini de manuscrise / îmi blocă drumul / (parcă eram în cripta bisericii greco – catolice din Blaj). / Instinctul meu de apărare funcționă imediat – / scosei din desagă / masivul tom de istorie literară contemporană / semnat de camaradul de arme / Ioan Holban”. Intenția nu este ușor de realizat din cauza îndeletnicirilor strict cotidiene ale concitadinilor care nu ar înțelege altceva decât manifestările așa-zis culturale, derivate din rutina lor: „Vecini de scară, de stradă, de cartier, / Vecini de liturghii, de aniversări, / de incendii, de inundații, / de murături / (…) / m-ar pune să ascult manele / m-ar deposeda, fericiți, de dioptrii / m-ar da în urmărire generală / (corupt prin lectură)” (Veciniada). Ubicuitatea, atribut al eului liric, este laitmotivul pe care se grefează viziunile inedite ale cărții: „În atelierul de potcovit inorogi / semăn cu ultimul pergament / din biblioteca din Pergam / scufundat de migratori / în strâmtoarea Bosfor – Dardanale” (Discopatie orientală). De asemenea, indiciile autobiografice ancorează lirica, bine cumpănită a acestui volum, la limita dintre spațiile abstract și real.

Cod numeric personal revigorează teme importante, mai puțin întâlnite în poezia contemporană: istoria, frumusețea naturii, contextul citadin, viața în sine, demers care augmentează originalitatea ars scribendi a poetului exponențial pentru generația sa, Lucian Vasiliu.

Un comentariu la „Poematis numerus annorum. Cronică* literară, de Dan Ionescu

  1. DISTIHUL ETICII ESTETICE

    Când realitatea vieții ignoră alfabetul,
    Înnobilează suferința, prin Cuvânt, Poetul!

    Petre Cazangiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.