Răsăritul interior – Rumi

https://blog.revistaderecenzii.com/

Rumi

Dacă ești o jucărie la îndemâna fiecărui gând,
ești un prost, și nu un om înțelept.
Dacă Soarele Iubirii nu mi-ar aparține,
aș fi plin de mâhnire precum Saturn,
răsărind și apunând pe cerul nopții.

Dacă nu aș fi ghidat de parfumul orașului Iubirii,
aș urma spiritele întunecate
în deșertul nesfârșit al lăcomiei.

Dacă lumina sufletului ar trebui să stea în interiorul casei sale,
aș deschide fiecare ușă și fereastră!

Dacă grădina sufletului
nu i-ar alina pe cei îndurerați,
nu aș mai putea să duc mesajul Iubirii
(odată) cu vântul de răsărit.

Dacă îndrăgostiții nu s-ar dărui muzicii și dansului,
de ce aș cânta întreaga zi și întreaga noapte
precum un flaut din trestie?

Dacă vinul amețitor de Saaqi ar fi răpit gurii mele,
aș fi precum buza subțire a unei cupe?

Dacă grădina nu ar avea frunze și umbra,
aș fi lipsit de rădăcini precum copacul „norocos” al unui om înșelat.

Dacă slujitorii lui Dumnezeu nu s-ar afla pe pământ,
aș cădea în păcatul și prostia acestei lumi.

Dacă nu ar exista nici o cale de la mormânt la paradis,
nu aș putea să întrevăd bucuria paradisiacă în acest corp.

Dacă nu ar exista nici un drum de la Est la Vest,
nu aș dansa prin grădină împreună cu vânturile din Nord și Sud!

Dacă grația nu s-ar revărsa asupra mea,
aș fi doar un ignorant flecăritor!

Du-te înăuntru.

Ascultă povestea răsăritului chiar de la Soare.
Dacă nu ar fi existat acest răsărit interior, aș fi apus de mult!

Traducere Iulia Bontaș

Sursa: https://poetii-nostri.ro/rumi-rasaritul-interior-poezie-id-25391/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *