Scamatorul de M. Codreanu

https://blog.revistaderecenzii.com/

The Garden of Earthly Delights Art Print by Hieronymus Bosch

Întinde brațul… Și, din pălărie,
Ca prin minune-ncep acum să iasă
Un porumbel, un iepure de casă,
Cutii, panglici, o-ntreagă florărie.

Dar, hocus-pocus, binișor o lasă
Cu gura-n jos… E altă boscărie:
De sub joben apare-o farfurie
C-un șnițel bine garnisit, pe masă.

Așa, mereu… Și vulgul cască gura
La cel ce pare c-a învins Natura,
El concurează pe copiii Muzii.

El, din nimic, îți dă fripturi și poame
Și, totuși, rabdă uneori de foame…
E fabricantul nostru de iluzii.

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/M._Codreanu:_Sonete_parnasiene

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *