https://blog.revistaderecenzii.com/

*cronică literară la cartea „Vis visus“ de Dan Ionescu:
revista „Climate literare“,
octombrie-noiembrie 2008

Mai rar am prilejul să mă întâlnesc la jumătatea drumului dintre veleitățile de cronicar și plăcerea intimă de a regăsi în paginile altcuiva, tușe asemeni lungimii mele de undă sufletești, căci poezia, nu-i așa, are și un rol vindecător cum se cade împletit pe trupul iluziei – cum se întâmplă în cazul de față cu volumul poetului Dan Ionescu, volum apărut în condiții grafice excepționale la Editura Scrisul Românesc, în anul 2008. Excursul poetic din volumul mai tânărului confrate, este neîndoios o invitație la filosofie pe tema dualității ființei surprinse în ipostaze dintre cele mai faste spiritului creator, palpând aura unui îndepărtat, misterios ev antic, judicios traversând epoca luminilor și ajuns până în zilele noastre sub forma unor texte incontestabil valoroase, învelite într-un vag parfum de fină metaforă. Raportarea la ilustre figuri din istoria inteligenței clasice universale, constituie pentru autor un bun pretext de meditație și constructivă reflexie, fiindcă acolo unde convenția dintre cultură și talentul nativ rotunjesc un pact favorabil pentru cititor (în speță, unul cu pretenții excesiv emancipate), Dan Ionescu reușește adevărate exerciții de virtuozitate stilistică, pentru care orice bun cunoscător în materie se poate declara pe deplin mulțumit. Preventiv, cum nu mi se prea întâmplă cu alte cărți ajunse la mine din dorința unor autori curioși să afle cu câtă grație bate câmpii un amărât de cronicar, am citit de două ori prefața criticului Dan Cristea la volumul în discuție, uimindu-mă că dumnealui ocolește orice angajament „ pe temă” mulțumindu-se cu câteva reflecții, dar și expediind restul în sarcina potențialilor comentatori mai mult sau mai puțin de meserie. Incitant, am purces la lectura propriu- zisă și revelație!
Despre cartea lui Dan Ionescu este cu neputință aproape să te pronunți expeditiv (cu excepția prefeței aici, căci, atât forma cât și conținutul poemelor, ca să nu mai vorbim de mesajul transcendent al ideilor în timp, fac neîndoios obiectul unor studii de caz pe măsura criticii aplicate, exclusiv. Ori, cum bine zice Dan Cristea… Personal, după legi și reguli ce nu au nimic aproape de a face cu spiritul academic, am căutat să ajung la autor cum am crezut eu mai bine de cuviință, aflându-l izolat cumva, și însingurat foarte într-o existență trufaș-cărturărească, riscând să piardă mult prea devreme legătura dintre surâs și lacrimă, de dragul inegalabilei ce-i drept, marmure de Carara. Dar cine sunt eu să-mi îngădui a certa, fie și numai prietenește, un asemenea poet cum este Dan Ionescu? Poate, Marea eternă să ne adune umbrele într-o zi, când sper să ne aflăm încă la țărmul dintre „ aici” și pulberea stelară, noi și iluzia… Altfel, cartea mi-a plăcut enorm. De ce? Pentru că a fost scrisă de un poet „ singur printre ai lui” și poate stârni polemici demne de un mare creator.

Ave!

P. S: m-am ferit ca de foc să nu dau citate, să scot din context un poem sau altul, acceptând „jocul” extrem de serios al autorului, tocmai spre a nu aduce vreun prejudiciu întregului de
dragul părții.

Dan Ionescu
VIS VISUS sau Forța Visului
Editura Scrisul Românesc, 2008