Sonet – Radu Stanca

https://blog.revistaderecenzii.com/

Spuneai că niciodată n-o să piară
Acel minut – şi totuşi a pierit,
Aşa încât mi-am zis că o să moară
Şi dragostea – dar, vezi, ea n-a murit.

Şi chiar dac-ar mai trece înc-o seară
Şi multe alte-apoi, în şir sporit,
Iubirea, ea, nicicând n-o să dispară.
Va dăinui-ntre noi la nesfârşit.

De-aceea pune-ţi mâinile pe poale
Şi-aşteaptă-mă sub geamurile tale.
Eu voi veni cu tainice cununi

Şi amândoi, căutând desăvârşirea,
Vom învăţa-mpreună că iubirea-i
Cea mai puternică din slăbiciuni…

Sursa: https://poetii-nostri.ro/radu-stanca-sonet-poezie-id-10266/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *