Două sute de ani de la moartea lui Ioan Budai-Deleanu. Articol*, de Dan Ionescu

Două sute de ani de la moartea lui Ioan Budai-Deleanu

de Dan Ionescu

*Articol apărut în revista „Luceafărul de dimineață”, Nr. 1 / 2020

În versiunea din 1925, Țiganiada, singura epopee completă din literatura română, este modernă, în sensul că se poate citi lejer, astăzi; de aceea, mi se par exagerate pretențiile unor cercetători de a o reedita într-o formă actualizată (nu se regăsește nimic perimat în pagini și orice intervenție, fie numai de ordin lexical, ar afecta stadiul originalității). Scrisă de Ioan Budai-Deleanu, cel mai de seamă reprezentant al Școlii Ardelene, Țiganiada, subintitulată „Poemation eroi comico-satiric alcătuit în douăsprezece cântece”, surprinde prin câteva aspecte, detectabile imediat: umorul viu, determinat de context, graiul asumat al etniei despre care se relatează, precum și epicul dublu (care urmărește acțiunea fantastică produsă de entități supranaturale, precum sfinții versus dracii, și de Parpangel, eroul îndurerat, căruia i-a fost răpită logodnica, frumoasa Romica).

Continuă să citești

O poveste ruptă din realitate. Cronică de carte*, de Dan Ionescu

O poveste ruptă din realitate

de Dan Ionescu

*Cronică apărută în revista „Luceafărul de dimineață”, Nr. 1 /2020

Romanul Între două lumi (Ed. Contrafort, 2019), de Monica Larisa Manafu, evocă societatea românească înainte și după anul 1989. Personajul martor al cărții este însăși autoarea, care nu-și poate suplini absolut cu nimic dorul de mama dispărută prematur, deși încearcă insistent să regăsească atitudini materne în relațiile de vecinătate, cu Flori („o fostă prietenă a mamei”) pe care, pentru a-și atenua anxietatea, o numește „mamă”. Imaginea casnică, anterioară evenimentelor din 89, împărtășită de cei mai mulți dintre concitadini, se conturează din tabieturile protagoniștilor: „Seara, mama Flori venise la ora opt, ora știută de toți românii ca oră a Telejurnalului, după care urma renumitul Reflector, emisiune urmărită de mulți pentru pentru criticile aduse unor aspecte negative, mai ales din realitatea social-economică, de zi cu zi. De fapt, fusese mai mult un pretext că televizorului său, un Diamant considerat ultima mare realizare a momentului, i se arsese o piesă importantă, iar tata încercase să facă zadarnic rost de ea, de la prietenii săi depanatori”. La concurență cu această emisiune, celebră în perioada acelui timp, se află relatările Florentinei despre „noutățile din viața ei și a lui nea Relu”. Debitul verbal de care dă dovadă femeia îl întrece pe acela mai lent, definitoriu pentru crainicii vremii, fapt care substituie pagina unui umor subtil: „Văzându-mă cum cobor din mașină ajutată de șofer, cu ditamai chită de ghiocei, acesta, adică tata, făcuse ochii mai mari decât par la broască, iar când apropiasem ghioceii de nasul lui să-i miroase, parcă ochii lui se făcură și mai mari”.

Continuă să citești