Într-un spațiu fără dimensiune fantastică, mai degrabă modest, are loc pregătirea protagonistului și de plecare și de preîntâmpinare a capcanelor de pe drumul acesta al inițierii, fie într-o profesie, fie într-o aventură a cunoașterii lumii, la pas sau treaptă cu treaptă.
Continuă să citeștiArhive lunare: aprilie 2019
Epigrama zilei, de Petre Cazangiu
În căutarea CLASEI PREGĂTITOARE
Colind, pe jos, prin SPAȚIU – un pustiu,
De-atâta Infinit, TIMPUL mă doare…
MATERIA decis-a (chiar nimic nu știu):
– La Școală, să înveți IDEEA salvatoare!
Cristian Gănescu: Imaginea holografică. Fragmente din cartea Tainele inițiaților vechiului Egipt
După cum se ştie, imaginea holografică a fost realizată efectiv în anul 1965, după descoperirea laserului. Spre deosebire de imaginea fotografică, imaginea holografică este tridimensională, proiectată în spaţiu, la mică distanţă de placă prin intermediul unui laser. Holograma diferă de fotografie: pe hologramă se văd nu numai imaginile generate de amplitudinea undei de lumină, de variaţia intensităţii luminii, ci şi informaţiile sub forma variaţiilor de fază, codificate prin interferenţa cu lumina coerentă întârziată. Dacă se sparge o hologramă, fiecare ciob redă imaginea întregului.
Continuă să citeștiCristian Gănescu: Ahnaton și Nefertiti. Fragmente din cartea: Tainele inițiaților vechilor egipteni
Datele fragmentare şi, cel mai adesea, contradictorii permit reconstituirea numai în linii mari a istoriei vieţii lui Ahnaton şi a frumoasei sale soţii, Nefertiti.
Continuă să citeștiOferta unică în programele TVR 3 – din 15 aprilie
Oferta unică în programele TVR 3 – din 15 aprilie
Singurul post care aduce informaţii din toate colţurile ţării, prin intermediul producţiilor studiourilor teritoriale, a pregătit o grilă ce pune în prim-plan cultura, alături de emisiuni informative, de călătorii, cooking sau folclor.
Programe de cultură, spectacole şi concerte, filme documentare şi artistice, festivaluri de muzică clasică sau jazz alături de programe informative, emisiuni de folclor, călătorii, spiritualitate sau bucătărie tradiţională românească – toate acestea le găsiţi, din 15 aprilie, într-un singur loc: la TVR 3!
Cristian Gănescu: Soarele copil. Fragmente din cartea: Tainele inițiaților vechiului Egipt
De-a lungul istoriei Egiptului, fiecare şcoală teologică şi fiecare confrerie sacerdotală a căutat să-şi impună propria sa concepţie cosmogonică. Prin acest act, şcolile teologice, confreriile sacerdotale sau consiliile administrative ale templelor încercau să promoveze propriul zeu la gradul de zeu universal. Din acest motiv au existat mai multe variante cosmogonice egiptene.
Continuă să citeștiDan Ionescu: Poeme din turn. Cronică de carte*
*Cronică apărută în revista „Scrisul românesc”, Nr. 4 / 2019
Apărută în colecția Orfeu a editurii Scrisul Românesc, Biblioteca din turn, de Cornel Paiu este elaborată în trei secțiuni. Prima dintre ele, intitulată Straja I: Salt în gol, vizează soarta poetului izolat într-un turn imaginar, al cărților: pentru a se reimplica în contextul citadin, poetul nu are decât o singură opțiune, anume saltul, pe care îl vede în gol, din cel puțin două motive; primul: saltul reprezintă modalitatea cea mai convenabilă de a se desprinde ferm de lumea în care s-a refugiat de bunăvoie. Al doilea: afară, în febra cetății, nu-l așteaptă nimic semnificativ, dar are nevoie maximală de conexiunea cu lumea exterioară, pentru a-i afla intențiile și, astfel, el, poetul, să devină pe viitor o strajă mai eficace a valorilor livrești adăpostite în turn. Secțiunea secundă, Raze de lumină, îl surprinde pe poet în același rol, de strajă bibliotecii, însă cu deosebirea că deja a deschis o ușă înspre lume, ca semn al propriei maturități. Viața în sine este simbolizată prin epitetul metaforic (raze) „de lumină”. Ultima parte, Straja a III-a: Case pe apă, este despre menirea poeziei, de a reflecta viața, idee lansată în ars poetica Joc secund, de Ion Barbu.
Continuă să citeștiCristian Gănescu: Totul este plin de zei*
*Fragmente din cartea: Tainele inițiaților vechilor egipteni, Editura Alaya
Unul din marii înţelepţi ai grecilor, care a fost iniţiat în templele egiptene, a fost filosoful grec Thales din Milet. El a trăit în secolul al şaselea înainte de Iisus Hristos. Lui Thales i-a rămas celebră o maximă, care reflectă cum nu se poate mai bine concepţia vechilor egipteni: panta plere theon – “totul este plin de zei”. (69).
Continuă să citeștiPetre Cazangiu: Epigrama zilei
DISTIHUL LUI EOL
Ești încă Zeu, doar pentru-al tău cânt,
Ce …mișcă inimile morilor de vânt!
Cristian Gănescu: Tainele inițiaților vechiului Egipt. Fragmente din carte
Miturile au reprezentat prima atitudine conceptuală coerentă – primul weltanschauung – din istoria umanităţii. Ca prim weltanschauung al umanităţii (ca atitudine conceptuală pe deplin formulată), miturile au încercat să ofere un răspuns comprehensibil problemelor fundamentale ale cunoaşterii: ce este lumea, cine a creat-o, ce este omul şi de unde vine, ce se întâmplă cu el după momentul morţii. Răspunsurile la toate aceste întrebări fundamentale au fost date, în cadrul concepţiei mitice, de acei iniţiaţi şi mitografi care s-au conectat la aspectele ortoexistenţiale ale cosmosului – la ceea ce noile paradigme ale fizicii cuantice au desemnat prin expresia “Ordine înfăşurată”.
Continuă să citești