Dan Ionescu: Despre primul super-erou

Buratino

http://blog.revistaderecenzii.com/

Când mă uitam la desenele animate cu Pinocchio, eram la vârsta de a crede sau nu că nasul îți poate crește, pentru că minți. De aceea, dacă mama, fixându-mă cu privirea, mă întreba, când i se părea ei că nu spun adevărul unei fapte: „Să-ți crească nasul?”, eram în dubiu – să recunosc sau nu ceea ce aș fi comis. Îmi era teamă de consecință, întrucât aș fi pățit-o pe pielea mea (pe nasul meu). Așteptam să treacă zile de la moment, îmi verificam nasul, pentru a ști pe viitor dacă mai însăilez sau nu vreo minciună, însă nici atunci nu eram prea sigur că s-a definitivat consecința – mă gândeam că poate dura mai mult decât aș fi estimat eu sau că m-o fi iertat Dumnezeu, de data aceea. Dar cum evenimentele se rostogoleau în cascadă, ajunsesem să urăsc ideea, inițiată de serial, că există o pedeapsă vizibilă pentru orice falsitate, pe o întâmplare nevinovată în care aș fi fost angrenat ca puști.

Continuă să citești

Cât de stresantă e boala Covid? Analizăm „Epidemia singurătăţii” la Dosar România. Articol de Mihaela Berinde

Dosar Romania_Epidemia singuratatii3

http://blog.revistaderecenzii.com/

Cât de stresantă e boala Covid? Analizăm „Epidemia singurătăţii” la Dosar România

Pandemia de coronavirus a devenit stresantă pentru noi toţi, iar frica şi anxietatea pot fi copleşitoare pentru adulţi, dar şi pentru copii. Cum resimt românii izolarea cauzată de pandemie, aflăm în reportajele realizate de Cristina Ţilică la „Dosar România”. TVR 1 – duminică, 29 noiembrie şi 13 decembrie, ora 18.00.

Continuă să citești