Caii lui Ahile. Poem de Konstantinos Kavafis

https://blog.revistaderecenzii.com/

Văzându-l pe Patrocle răpus
el, cel viteaz, şi tânăr, şi puternic –
caii lui Ahile în plâns au izbucnit;
se revolta firea lor cea nemuritoare
privind opera morţii, la care erau martori.

Şi scuturându-şi capul, cu coamele săltând,
pământul cu copita izbeau şi pe Patrocle
îl jeleau, simţindu-l ne-nsufleţit, nimicit,
abject cadavru-acuma – fără spirit –
lipsit de apărare – fără suflu –
din viaţă reîntors în Marele Neant.

Zeus, văzând plânsul cailor săi cei veşnici,
se întristă: «La nunta lui Peleu,
îşi zise el, am fost nesocotit;
nu trebuia să vă fi dăruit, bieţii
mei cai! Ce căutaţi acolo, pe pământ,
printre muritori jalnici, ce-s jucăria sorţii?
Pe voi, feriţi de moarte, ca şi de bătrâneţe,
vremelnice necazuri vă chinuie acuma. Părtaşi aţi devenit
cu oamenii, la suferinţă lor.» Dar cei doi nobili cai
vărsau amare lacrimi, mai departe,
plângând al morţii nenoroc etern.

Sursa: http://poetii-nostri.ro/konstantinos-kavafis-caii-lui-ahile-poezie-id-33395/

Cosmopolis. Poem de Ion Vinea

https://blog.revistaderecenzii.com/

De miresme aerul e greu
în mai
Precum uleiul sfânt
De muzici parcurile metropolis
Se leagănă
Ca o cireadă migrătoare
De elefanţi
Prin dunele natale.
Treci gând printre culorile ce ţipă
O dată cu viorile în grădini
Şi tăvăleşte-te ca o pisică
În artă, în cupe, în fraze şi venin
Prin flora tropicală de afişe
În grădina fântânilor
În vise
Şi în rufe vaporoase de batistă.
Oraş cu paratrăsnete în stea
Şi-aprins de gală în bezne ca o navă,
Dăruie-ţi scările, mansardele, terasele,
barăcile ce se răsfaţă-n slavă
Şi spulberă-mi în ritmul tău făcut
Şi în şoaptele şi în tufele cu rozii
Pe urma îngerilor tăi de ceară
Şi a hohotului tău pierdut
Dans îndârjit al vremii care moare.

Sursa:

http://poetii-nostri.ro/ion-vinea-cosmopolis-poezie-id-21434/

S-au născut astăzi…

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/30_aprilie

Bianca Dinescu: Eroii din război

https://blog.revistaderecenzii.com/

Veterani

„Eroii din război”, o campanie a Știrilor TVR dedicată veteranilor

Televiziunea Română începe de joi, 29 aprilie, de Ziua Naţională a Veteranilor de Război, o campanie naţională dedicată eroilor români din al Doilea Război Mondial. Reporterii şi corespondenţii TVR stau de vorbă cu ultimii supravieţuitori.

Reportaje cu mărturii istorice vor fi difuzate în edițiile „Telejurnalului”, iar subiecte ce vor reflecta curajul veteranilor noştri, sacrificiul şi dragostea de ţară se vor regăsi în emisiunile Televiziunii Române pe parcursul a trei luni. Fiecare dintre noi are sau a avut pe cineva drag, în familie sau printre apropiați, care a luptat pentru România. Poveștile lor, poveşti uimitoare de front şi de viaţă, vor fi ilustrate de-a lungul campaniei „Eroii din război”, de la TVR.

În al Doilea Război Mondial, România a înregistrat peste 900.000 de morţi, dispăruţi, prizonieri, răniţi şi invalizi. În prezent, mai sunt în viaţă 2.600 de veterani. Ca un omagiu adus acestora, campania „Eroii din război” îi readuce în atenția publicului pe veteranii de război, eroi care și-au servit țara pe câmpul de luptă. 

Campania TVR se desfăşoară în parteneriat cu MApN.

Mihaela Berinde: Cristi Tabără şi Charlie Ottley, ucenicii doamnei Mărioara la pregătirea mesei de Paşti

https://blog.revistaderecenzii.com/

Exclusiv în România

Cristi Tabără şi Charlie Ottley, ucenicii doamnei Mărioara la pregătirea mesei de Paşti

Cu o ediţie specială, de Paşti, a emisiunii „Exclusiv în România” ne întâmpină şi Cristi Tabără,  la TVR 1. Pe 2 mai, de la ora 16.00, printre troienele începutului de primăvară, ajungem la Şirnea, pentru a descoperi peisaje care îţi taie răsuflarea şi vechi cărări care, odinioară, legau casele pline de viaţă.

Continuă să citești

Acesta este omul. Poem de Konstantinos Kavafis

https://blog.revistaderecenzii.com/

Necunoscut – străin în Antioh – omul din Edessa
scrie și scrie. Și în sfârșit, acolo,
ultimul cânt este făcut. Asta face

optzeci și trei de poezii în toate. Dar atât de multă scriere,
atât de multe versuri, tulpina intensă
de frazare în greacă, a purtat poetul afară,
și acum totul a dispărut.

Dar dintr-o dată gândul îl scoate din degetul său:
sublimul „Acesta este omul”
pe care Lucian o auzise odată în somn.

Sursa: http://poetii-nostri.ro/konstantinos-kavafis-acesta-este-omul-poezie-id-35014/