Într-o seară de noiembrie (în împrejurări pe care ar fi prea lung să le povestesc aici) am găsit la Paris, pe podul Mirabeau, un carnet cu coperți negre, lucioase, de mușama, ca acelea în care obișnuiesc băcanii să-și țină socotelile. Erau exact 126 de pagini – hârtie comercială – scrise mărunt, regulat, fără ștersături. Lectură curioasă, obositoare pe alocuri, pasagii obscure, notații ce îmi erau străine, ba chiar absolut opuse.
Adeseori pe munte când soarele-asfințește, Sub umbra unui arbor eu trist mă odihnesc, Privirea mea pierdută prin câmpuri rătăcește, Prin văile frumoase ce lin se prelungesc.
Muzica se caracterizează prin faptul, că cu nu reproduce imagini de lucruri și de ființe ca poezia, pictura și sculptura, nici însăși fenomenele ca arhitectura, ci numai esența, numai firea intimă a acestora. Pentru aceia înrâurirea muzicii e mai puternică și mai pătrunzătoare decât a celorlalte arte; și deși e mai vagă, mai puțin lămurită, e mai lesne de înțeles de toată lumea; ea e limba universală a sufletelor.
Atitudinea presei oficioase europene nu este de natură a ne întemeia în credința că acordul european ar fi perfect. Din ce în ce se accentuează mai mult neînțelegerea și rivalitatea puterilor și aceasta se face, cum vom vedea, cu un ton foarte puțin moderat.
A fost odată un împărat și o împărăteasă; ei nu făceau copii; umblase pe la toți vracii și vrăjitorii, pe la toate babele și cititori de stele, și toți rămaseră de rușine, căci n-avură ce le face. În cele din urmă se puseră pe posturi, pe rugăciuni și milostenii; când, într-o noapte, Dumnezeu văzând râvna lor, se arătă împărătesei în vis și-i zise:
Desigur că relațiile dintre Rusia și Austria, cei doi vecini puternici pe cari-i are țara noastră, trebuie să ne intereseze pe noi românii într-un grad escepțional. De aceea reproducem din „Le Temps“ pasaje dintr-o corespondență ce acest ziar o primește din Petersburg și care cuprinde amănunte foarte importante asupra tenziunii care există în timpul de față între cele două mari puteri:
A fost odată un împărat. Acest împărat avea trei fete. Rămânând văduv, toată dragostea lui el și-o aruncase asupra fetelor. Ele mărindu-se și văzând sârguința ce punea părintele lor ca să le crească pe ele, să le învețe și să le păzească de orice răutăți și bântuieli, se sileau și ele din toată puterea lor ca să-l facă să uite mâhnirea ce-l coprinsese pentru moartea mumei lor.