Mihai Eminescu: Din periodice/Din Timpul, februarie 1880

https://blog.revistaderecenzii.com/

[1 februarie 1880]

Ca un fel de refugiu de multele inconveniente ale vieții, Dumnezeu, în înalta sa bunăvoință, a dat omului râsul, cu toată scara, de la zâmbetul ironic pâna la clocotirea homerică. Când vezi capete atât de vitreg înzestrate de la natură încât nu sunt în stare a înțelege cel mai simplu adevăr, capete în care, ca în niște oglinzi rele, totul se reflectă strâmb și în proporții pocite, făcându-și complimente unul altuia și numindu-se sarea pământului, ai avea cauză de a te întrista și de a despera de viitorul omenirii dacă n-ai ști că după o sută de ani, de pildă, peste amândouă despărțămintele geniilor contimporani, peste balamuc și pușcărie, va crește iarbă și că în amintirea generației viitoare toate fizionomiile acestea vor fi pierit fără de nici o urmă, ca cercurile din fața unei ape stătătoare.

Continuă să citești

Mihai Eminescu: Din periodice/Din Timpul, ianuarie 1880

https://blog.revistaderecenzii.com/

[5 ianuarie 1880]

O vorbă serioasă cu confrații de la „Binele public“.

D. G. Vernescu, în discursul său de la Cameră cu ocazia votării răscumpărării, a emis aserțiunea că guvernul de atunci (conservator) n-ar fi făcut nimic în privirea contractului încheiat între Societatea acționarilor și Staatsbahn.

Continuă să citești