Făceți cruci mântuitoare, Căci e noaptea-ngrozitoare, Noaptea Sfântului Andrei.
(Alecsandri)
Într-una din zile îmi luai pușca din cui, pușca cea cu noroc, mi-o grijii bine, îmi așezai cele trebuitoare la torbă, apoi zisei să-mi puie șargul la sanie. Deși cam înserase, însă pănă la moșia vecinului meu Neagu, unde se pregătea o vânătoare de cerbi, era numai o fugă de cal și puteam ajunge înainte de noapte. Ion, o slugă veche, pe care o aveam moștenire de la tata, intră atunci în odaie, se scărpină în cap, tuși, își drese glasul după obicei, apoi cu un aer sfiicios îmi zise:
„Mă bucur că nu m-am lăsat dezvrăjit de Paris” – Luca Niculescu, primul invitat al noului sezon „Nocturne”, la TVR 1
Ambasador al României în Franţa timp de 6 ani, acum secretar de stat la MAE. Luca Niculescu deschide noul sezon „Nocturne” luni, 19 septembrie, ora 23.00, la TVR 1. Cu Marina Constantinescu „la braţ”, ne plimbă prin copilaria şi cariera lui şi, desigur, prin cele mai frumoase locuri din capitala Franţei.
Maeştri ai dialogului jurnalistic, gazde în noul sezon „Dincolo de alb şi negru”
Din 19 septembrie, de la ora 19.00, premiere ale dezbaterilor „Dincolo de alb şi negru” se văd la TVR 1. Mihai Rădulescu, Cătălin Sava, Marius Constantinescu, Mihaela Crăciun, Marian Voicu, Laurenţiu Ciocăzanu, Mirela Nagâţ i se alătură lui Cătălin Ştefănescu, ca moderatori.
Pășește lin, o barcă, pe unda adormită! Respectă al naturii repaos trecător; Inima mea de zgomot cu totul obosită Ca la un scump tovarăș se-ncrede l-al tău zbor.
Poartă-mă-n sus, în lături, oriunde vrei și-ți place, Unde te-mpinge vântul, sau unde tu dorești; Toate-mi sunt deopotrivă, dacă mă duci în pace, Dacă cu mulțumire vederea-mi rătăcești.
Voi cunoașteți, o unde, cu câtă bucurie, De ce sfârșit pornită, cu ce cuget curat, Barca mea totdeauna pe-a voastră-mpărăție Ca-ntre-ale ei cuprinsuri jucând s-a preumblat.
Înghițiți pe tâlharii a căror îndrăzneală, Cu trupuri sângerate, cu morți vă otrăvesc, Ce întocmesc comploturi, și fără de sfială, Aproape de pierzare, ucideri chibzuiesc.
Însă melancolia, amorul și plăcerea, Priimiți-le vesel ca pe ai voștri fii; Eu vă cunosc mărirea, eu vă slăvesc puterea, Când alerg pe-ale voastre mult umede câmpii.
Din rătăcita-mi barcă, ce-o las la întâmplare, Ochii mei către ceruri uimit îi ațintez; Seninul lor însuflă sfială și mirare; Eu mă rog în tăcere, vărs lacrimi și mă-ncrez.
„Cerul o să ne-ajute”, zicea a mea iubită. El până acum tace! Să n-o fi ascultat? Și poate frumusețea a o vedea mâhnită, Aducându-i drept jertfă suspin neîncetat?
Dacă într-aste ceasuri de vie desfătare S-ar afla lângă mine… minut dumnezeit! Viața nu stă-n zile, și eu cu-ncredințare Câtă-mi rămâne-aș da-o ș-aș zice: am trăit.
Mergi, mergi, ușoară barcă, în dreptu-acelei stele, Căreia i-am dat nume… un nume ce slăvesc, Nume ce-n înfocarea închipuirii mele Pe strălucita-i frunte îl văz și îl citesc.
Acolo te oprește, acolo priveghează, Cât raza ei asupră-ți ș-asupră-mi va zâmbi; Când va pieri cu noaptea, atunci te depărtează, Și iar cu noaptea vino la dânsa a privi.
Până când fericirea, atâta așteptată, Îmi va răsplăti veacuri trecute cu amar; Dacă ș-astă nădejde, ca altele-nșelată, N-o trece ca nădejdea și n-o fi în zadar!
Prieteni din liceu, sfârșeam anul al doilea de facultate. Ceata noastră era un amestec de la Drept, de la Științe și de la Litere. Unii, trecând examenele de Drept, urmau cursurile de la Științele fizice; alții, distingându-se la Matematici, răsfoiau tomurile lui Mourlon, ca să susție, cu mai multă învierșunare, că Dreptul nu este o știință.
O samă de cuvinte ce suntu audzite din om în om, de oameni vechi și bătrâni, și în letopisețǔ nu sunt scrise, ce s-au scris aice, după domnia lui Ștefăniță-vodă, înaintea domniii Dabijii-vodă. Deci cine va ceti și le va crede, bine va fi, iară cine nu le va crede, iară va fi bine; cine precum îi va fi voia, așa va face.
Amu cică era odată într-o țară un crai, care avea trei feciori. Și craiul acela mai avea un frate mai mare, care era împărat într-o altă țară, mai depărtată. Și împăratul, fratele craiului, se numea Verde-împărat; și împăratul Verde nu avea feciori, ci numai fete. Mulți ani trecură la mijloc de când acești frați mai avură prilej a se întâlni amândoi. Iară verii, adică feciorii craiului și fetele împăratului, nu se văzuse niciodată de când erau ei. Și așa veni împrejurarea de nici împăratul Verde nu cunoștea nepoții săi, nici craiul nepoatele sale: pentru că țara în care împărățea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pământului, și crăia istuilalt la o altă margine. Și apoi, pe vremile acelea, mai toate țările erau bântuite de războaie grozave, drumurile pe ape și pe uscat erau puțin cunoscute și foarte încurcate și de aceea nu se putea călători așa de ușor și fără primejdii ca în ziua de astăzi. Și cine apuca a se duce pe atunci într-o parte a lumii adeseori dus rămânea până la moarte.
