https://blog.revistaderecenzii.com/
Ce lucru fragil e o femeie !
Cea mai mică oboseală îi înclină fruntea, cel mai ascuns fior îi zugrăvește cearcăne viorii sub ochi, o veste bună sau rea e de ajuns ca să-i ofilească rozele din obraji și să-i facă mînele palide. Și totuși, ce putere de rezistență au ele, cînd viața lor urmează o stea ce le arată calea.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Somnorosului
Tu care dormi, ești fericit…
Uitând întreaga ta ființă
Te-ai izolat de suferință…
În mut repaus adâncit
C-ai fost și ești n-ai conștiință…
Tu care dormi, – ești fericit.
Dormi dulce, – nu te deștepta:
Realitatea, chiar frumoasă,
Pe lângă vis e urâcioasă…
La bine nu te aștepta
Căci viața este nemiloasă….
Dormi dulce, – nu te deștepta.
https://blog.revistaderecenzii.com/
https://blog.revistaderecenzii.com/
Vorbe-n dodii (II)
Da, viaţa modernă face să dispară vechi expresii româneşti, este un lucru pe care îl resimt ca pe o mare pierdere, dar mărturisesc că există însă o excepţie care mă face fericită. Mă bucur nespus când constat că încet-încet devine uitată denumirea populară extrem de răutăcioasă şi nedreaptă dată unei plante minunate: păpădia.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
| O călărire în zori Lui Eminescu tânăr Tăcerea se izbeşte de trunchiuri, se-ncrucise, se face depărtare, se face nisip. Mi-am întors către soare unicul chip, umerii mei smulg din goană frunzişe. Câmpul tăindu-l, pe două potcoave calul meu saltă din lut, fumegând. Ave, mă-ntorc către tine, eu. Ave! Soarele a izbucnit peste lume strigând. Tobe de piatră bat, soarele creşte, tăria cu acvile din faţa lui se prăbuşeşte în trepte de aer, sticleşte. Tăcerea se face vânt albăstrui, pintenul umbrei mi-l creşte în coastele câmpului. Soarele rupe orizontul în două. Tăria îşi năruie sfârşetele-i carcere. Suliţe-albastre, fără întoarcere, privirile mi le-azvârl, pe-amândouă, să-l întâmpine fericite şi grave. Calul meu saltă pe două potcoave. Ave, maree-a luminilor, ave! Soarele saltă din lucruri, strigând clatină muchiile surde şi grave. Sufletul meu îl întâmpină, ave! Calul meu saltă pe două potcoave. Coama mea blondă arde în vânt. |
https://blog.revistaderecenzii.com/
A nopții gigantică umbră ușoară,
Purtată de vînt,
Se-ncovoie tainic, se leagănă, zboară
Din aripi bătînd.
Roz-alb-auroră, cu bucle de aur
Sclipinde-n rubin,
Revarsă din ochii-i de lacrimi tezaur
Pe-al florilor sîn;
https://blog.revistaderecenzii.com/
De la ștreaja Vergului până la Biserica Delea-Nouă, un nor de praf galben se ridică de la pământ, mânat ca într-o albie printre casele și grădinele șoselei nepietruite.
Grânarii se întorc de la sate, de la mori și porturi. Unii încărcați cu vârf pîn’ la cercul coviltirului, alții cu căruțele goale și cu maldăr proaspăt în cadirle. Bicele pocnesc pe dasupra naintașilor; caii voinici și aprinși joacă în hamuri și ninchează, mirosindu-și din depărtare grajdurile. Tinerii, rumeni și nădușiți, cu zăbunele și cu cămășile deschiate, cu hamurile pe după gât, călări pe rotașii din stînga, dau chiote în goana cailor; iar dacă căruța le e greu încărcată și roatele abia li se învârtesc în osii, ei cântă prelung Mumă dragă, mumă, Dine,Dine,Constantine, or Ghiță,Ghiță,Cătănuță, bătând cu călcîile goale în pântecele cailor.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
1541 – Conchistadorul spaniol, Hernando de Soto, a ajuns la fluviul Mississippi, pe care l-a denumit Río de Espíritu Santo.
1657 – Oliver Cromwell, Lord Protector al Angliei din 1653, a respins coroana pe care i-o oferă Parlamentul.
Continuă să citești
