https://blog.revistaderecenzii.com/
Gospodăria lui Ștefan cel Mare, ocrotită-n afară de gloria celei mai înțelepte vitejii, și-n lăuntru întemeiată pe-o țărănime cinstită, puternică și mândră, se năruie mai anevoie sub șirul de urmași slabi, ca ș-n Muntenia lui Mircea, zburdalnici și risipitori avutului de-a gata.
Bogdan, în care-și pusese Ștefan toată nădejdea, se arată stăpânit mai mult de patimile tinereții lui, decât de grijile țării. Șase ani se războiește cu polonii, pentru că nu-l vrea de bărbat sora craiului Sigismund. Și numai când îl năpădesc tătarii și-și vede țara la aman, își aduce aminte de sfatul cel înțelept al părintelui său, și trimite grabnic un sol al închinării, cu cincizeci de pungi de bani sultanului Selim. În ce tărie și cinste își îngrădise Ștefan țara, se lămurește din însuși cuprinsul împărătesc:
Continuă să citești →