https://blog.revistaderecenzii.com/

    Cartea recentă a Ioanei Heidel intitulată  Liili, muică, ce făcuși iar? am savurat-o timp de câteva seri înainte de culcare, la fel cum mă captivase Ion Creangă cu ale sale celebre  Amintiri din copilărie, pe timpuri. Frumoasă aducere aminte a copilăriei, emoționantă, vie!Toți acești ani ce m-au tras tot mai departe de rădăcini, nu au reușit să-mi dizloce din subconștient expresivul grai oltenesc, mărturisește autoarea. Aceasta se simte datoare locurilor, strămoșilor, tuturor celor care au însoțit-o cu gândul pe traiectoria vieții, puterea emoțională a episoadelor din copilărie marcându-i tot restul vieții.  Cutiuța cu amintiri, magică, e însăși copilăria pe care-o poartă ca pe o comoară vie prin lume. Respectul și dragostea pentru locurile de baștină, năzbâtiile, fanteziile, sunt parte din ființa și devenirea Ioanei/ Nanei. Inima bate la fel ca a strămoșilor, ni se destăinuie cu respect pentru aceștia. O mândrie nedisimulată răzbate din rândurile cărții, o iubire profundă pentru satul, graiul  și oamenii din Goicea sa natală. Dăsnățuiul e un personaj viu și principal al satului. Toate localitățile din preajmă au avut o legătură de dragoste și o dependență față de acest râu darnic și adesea năbădăios. O avalanșă de cuvinte uzuale uitate demult, mi-au revenit brusc în memoria afectivă legată de Urzicuța bunicilor mei, o comună din vecinătatea Goicei. Exista Goicea Mare și Goicea Mică, la fel cum era Urzica Mare și Urzicuța.