CĂRȚI POȘTALE CU SCRIITORI DIN OLTENIA, PROIECT PREZENTAT LA GAUDEAMUS CRAIOVA 2024

https://blog.revistaderecenzii.com/

În cadrul Târgului de carte GAUDEAMUS Craiova 2024 se va prezenta ineditul proiect cultural “Cărți poștale cu scriitori din Oltenia”, proiect inițiat de Filiala Craiova a Uniunii Scriitorilor din România și susținut de Compania Națională “Poșta Română” S.A. Vă invităm să participați la evenimentul care urmează a se desfășura miercuri 13 martie 2024, ora 18.00, în foaierul Teatrului Național “Marin Sorescu”. Vor vorbi, despre noul proiect editorial, Mihai Firică, președintele Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor din România, Doru Câplea, director regional al CN Poșta Română SA, Mihai Băileșteanu, art-designer și director al Editurii MJM, precum și Constantin Pădureanu, reprezentant al Comitetului de Conducere al Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor din România. Alături de numeroșii vizitatori ai Târgului de carte GAUDEAMUS CRAIOVA 2024 sunt invitați să participe scriitorii olteni, în special cei ale căror poeme se regăsesc pe cărțile poștale, ocazie cu care poeții vor susține recitaluri din propriile creații.

Continuă să citești

Cubul negru – George Bacovia

https://blog.revistaderecenzii.com/

Enervat de această lungă agonie a unui veac suspect; umilit, mai mult ca totdeauna, de ironica reflexiune a unui poet din veacul viitor al frumuseții, veneam spre casă într-o noapte, târziu, înnebunit de mizeria și minciuna în care am apărut. Eram pierdut, inutil, mai ridicol ca niciodată.
Orașul mic dormea în noaptea lui…

Continuă să citești

Sentino de Barbu Ștefănescu – Delavrancea

https://blog.revistaderecenzii.com/

Arde soarele.

Bate toaca de fer. Lucrătorii de la Banca Națională se odihnesc. Țiganii rîd, strigă, se-njură, pifăie din lulele stinse și se tolănesc la umbra caldă a schelelor. Copii goi, cu pîntecele rotunde, cu părul cîrlionțat și îmbîcsit, înghit lacom îmbucături de mămăligă și se foiesc printre bătrîni, gustînd, pe furiș, din lulelele celor adormiți.

Continuă să citești

Calendarul zilei

https://blog.revistaderecenzii.com/

1961 – Echipa de handbal masculin a României a câștigat campionatul mondial din RFG după ce a învins în finală echipa Cehoslovaciei cu scorul de 9-8 și a devenit pentru prima dată campioană mondială.

Foto sus: Handbalistul român Hans Moser înscrie împotriva Cehoslovaciei în finala Campionatului Mondial din 1961 (sursa: International Handball Federation)

Continuă să citești