https://blog.revistaderecenzii.com

Febus Apolon șezu cît șezu la locul său de naștere, în insula Delos din mijlocul mărilor. Pe tot anul se adunau acolo strănepoții bătrînului Ion, ca să-i facă jocuri și sărbări dinaintea templului său. Dar cînd crescu mai mare și se întări, tînărul zeu cu părul de foc se simți pornit a străbate lumea și a o limpezi de iesmele întunericului.
Luînd cu sine lira lui de aur, pe care îi plăcea a cînta, el mai întîi sosi la pragul Olimpului, unde sta Zevs, în mărirea lui, înconjurat de ceilalți zei nemuritori; acolo se puse a cînta și toți îl ascultară, uimiți de plăcere. Nouă fete ale lui Zevs, toate meștere cîntărețe, Muzele, se apucară și ele a cînta cu viers dulce fericirile fără de seamăn ale zeilor nemuritori, și apoi nevoile și necazurile bieților oameni muritori, cari cu nici un chip nu pot scăpa nici de bătrînețe, nici de moarte.

https://blog.revistaderecenzii.com

Stă soarele-ncins după-amiaza solemn.
Lin zumzetu-albinelor piere.
Surori în grădină șoptesc. În tăcere
Băiatul ascultă-n cămara de lemn,

Vrăjit de imagini și cărți care-l ard.
Tei vestezi se-afundă-osteniți în albastru.
Un stârc stă-n văzduh neclintit și sihastru,
Fantastice umbre se joacă pe gard.

Surorile-n casă pășesc și-n curând
Mai slab din odăi luminoase
Sclipește veșmântul lor alb de mătase
Și tufele freamătă tot mai plăpând.

https://blog.revistaderecenzii.com

Amice,

Mazilia lui Ipsilant și a lui Moruz, unul din domnia Valahiei și celalalt din scaunul Moldovii, înainte de împlinirea celor șapte ani stipulați în tractatul de la Kuciuc-Kainargi, adăogându-se la alte pricini de gălceavă ce împăratul Alexandru căuta sultanului, a adus războiul de la 1806; și după șase ani de luptă crâncenă, în care victoriile se precumpăneau, puterile Europei, cășunând asupra Porții, au silit-o să încheie pace numai și numai ca să lase Muscalului mâinile slobode în lupta cu Napoleon. După zicătoarea românească ‘Turcul să plătească’, sultanul a dat lui Alexandru Basarabia și un bun hârtău în Asia pe malul Mării Negre, și astfel a făcut Englezului pe plac, iar după încheierea păcii de București contele Metternich, profitând de încurcătura în care se găsea Rusia pe malurile Moscovei, a împins la domnia Țării Românești pe Iancu Caragea, amicul și protegiatul cavalerului de Gentz. Dar, cu toată stăruința internunțiului la Constantinopole, sultanul nu a voit să-i dea domnia până ce mai întâi nu l-a asigurat Caragea că-și va da demisia după trei ani. Pe de o parte, suzeranul căta să eludeze stipulațiunea de domnie pe șapte ani, și pe de alta, voia să aibă pe grec la mână.

După mai multe străgăneli cu inșaala, cu pechei și cu bacalum, pe la sfârșitul lui octombre, Caragea a putut ieși din Constantinopol, și în ziua de Sf. Spiridon al anului 1812 el și-a făcut intrarea în București cu alai domnesc, călare pe tabla-bașa, în sunetele clopotelor, ale surlelor și tobelor. După ce a descălecat la Sfântul Spiridon cel Nou din Podul Beilicului (astăzi Calea Șerban-Vodă), s-a dus de s-a miruit în biserica Curtea-Veche, după obicei.

Sosirea acestui domn în București a fost semnalul a mari calamități pentru țară! Chiar în noaptea instalării sale, palatul domnesc de la Mihai-Vodă din Dealul Spirei a ars până în temelie și Curtea domnească a devenit Curtea arsă până în ziua de astăzi; iar a doua zi, la 13 decembrie, s-a ivit ciuma între oamenii curții veniți cu vodă de la Țarigrad.