O carte de interviuri și portrete

Cronică literară*, apărută în revista „Scrisul Românesc”

Cartea Ascensiuni interioare (Ed. Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2016), de Angela Martin, „o jurnalistă de clasă”, conține, în prima parte, Interviuri, iar în partea a doua, Portrete. Autoarea stabilește, în Cuvânt către cititor, criteriile de bază ale realizării cărții: „Personajele care însuflețesc volumul de față sunt reale. Forța lor intelectuală și faptele sunt însă extraordinare. Însușirile spirituale și morale se regăsesc în propria Operă care le exaltă și le potențează, le expune fără încetare judecății publice și le impune. Oamenii aceștia sunt pentru noi modele”.

Continuă să citești →

O interesantă geografie a spiritului 

-DE LA CENTENARUL MAMEI LA ANIVERSAREA AUTOAREI-

De când ne-am cunoscut, prin hazard, cu câțiva ani buni în urmă, la Cenaclul “Nicăpetre” de pe lângă ziarul “Observatorul” din Toronto, Canada, pe Veronica Pavel Lerner o socotesc o ființă cu totul specială. Au urmat în răstimpuri două revederi în Canada. Dar cum nu se cădea să semene între ele, Veronica a organizat răgazurile care ne-au fost date în feluri diferite și cât mai pline de sens; așa au rămas și acelea niște cadouri îmbogățitoare spiritual și sufletește greu de uitat, adăugate la dialogul nostru de internaute care ne comunicăm adesea noutățile sau realizăm chiar colaborări, ca atunci când, la rugămintea ei, am prefațat o antologie de literatură contemporană.

Continuă să citești →

George Vulturescu: Sigiliul Nordului

Cronică* apărută în revista „Scrisul Românesc”, nr. 3 / 2017

Interesul pentru ținuturile nordice, cultivat cu predilecție, în perioada interbelică, de Ion Minulescu și Ion Barbu, este redeșteptat de George Vulturescu, prin cartea de lirică, Sigiliul Nordului (Ed. Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2016). Cartea se deschide cu un Poem cu știma lacurilor, în fond, cu un poem despre capacitatea literaturii de a transfigura în mod artistic realitatea, astfel încât pagina pare un lac, în timp ce bufnița, simbol al înțelepciunii, devine confidentul curent al poetului: „Vorbesc cu bufnița ca și cum ea ar fi / știma lacului alb de pe pagină”. O lecție pe care poetul o învață de la acest confident nocturn privește dublul rol al poemului, de a sluji, întâi autorului, care își exprimă sinele în versuri, apoi, cititorului, care se regăsește sau nu în ceea ce răsfoiește; dar poemul duce mai departe numele autorului, ceea ce-l va convinge pe acesta să constate și să consimtă cu amărăciune: „pe el îl vei sluji / pe cel care vine pe urmă” (Precum peștii în mare). Ca „ultim Cavaler al Sfântului Mormânt / al Pietrelor Nordului”, poetului nu-i rămâne decât să lupte pentru ca literele să fie citite pentru că „o literă pe care nu o citește nimeni / e mai periculoasă decât cele cioplite pe frontoane / și silabisite zilnic de oamenii cetății” (Abația Nordului). În condițiile în care vor fi citite și cuvintele neafișate în oraș, regimul unei dictaturi, ai cărei reprezentanți impun lozinci pe frontispicii, va fi slăbit tocmai de semantica misterioasă a acelor cuvinte care se citesc în liniște acasă, dezvoltând atitudini în forul interior al lectorilor.

Continuă să citești →