https://blog.revistaderecenzii.com

Ziua de 11/23 aprilie a anului 1877 era o zi ca toate celelalte, cu nouri pe o parte a cerului, cu soare pe alta, și n-ar fi avut darul să scoată pe ulițe atâta lume dacă liniștiții cetățeni ai capitalei nu ar fi fost turburați de zgomotul asurzitor al vânzătorilor de jurnale, care, alergând ca niște scăpați din balamuc, strigau cât le lua gura: „România, liberă de mâine, cu trecerea rușilor!”

Din cele mai depărtate răspântii, de pe Podul Calicilor și din Dealul Spirei, din Calea Moșilor și de la Obor, de prin Schitu Măgureanu, de prin Olari, de pe la Tei, se îndrepta lumea, ca în zilele de paradă, spre Podul Mogoșoaiei. Jidani de prin Sfânta Vinere; brașoveni, săpunari și lumânărari de pe la Bărăție; cavafi din gura pieței; chiristegii de prin Dudescu și Antim; olteni cu coșurile bănănăind: sacagii aruncați ca de vânt pe hulube, toți mânau înspre centrul orașului. La îmbucăturile străzilor mici cu Podul Mogoșoaiei stau băieții de prăvălii, veniți de departe, cu pestelcile sumecate sub jiletcă; mitocanii crețulii, cu tocuri de o șchioapă; casapii ambulanți, cu mieii atârnați de cobilițe; fete de cusătorese, ieșite de la lucru fără rost; funcționari nedumiriți, scăpați de prin ministere înainte de vreme.