https://blog.revistaderecenzii.com

— A fost odată…
— Un împărat! se vor grăbi să mă întrerupă micuții mei cititori.
Nu, dragii mei copii, v-ați înșelat. A fost odată o bucată de lemn.

Nu era un lemn de mare preț, ci un lemn ca toate lemnele, din cele pe care iarna le punem în sobă, ca să facem focul și să încălzim odăile.
Nu știu cum s-a făcut, dar într-o bună zi, bucata asta de lemn s-a pomenit în prăvălia unui tâmplar bătrân, pe care-l chema meșterul Anton, dar pe care lumea îl poreclise meșterul Cireașă, din pricină că avea nasul roșu și lustruit, ca o cireașă coaptă.
De-abia dădu cu ochii de bucata de lemn, și meșterului Cireașă începu să-i salte inima de bucurie și frecându-și mâinile mulțumit, bolborosi cu vocea pe jumătate:

https://blog.revistaderecenzii.com

Tăcută-i noaptea, strada-i liniştită;
Aceasta-i casa ei de altădată.
Demult iubita-i dusă din oraş,
Dar casa stă pe locu-i nemişcată.

În dreptul ei un om în sus se uită
Şi-şi frânge mâinile ca-ntr-o tortură;
Când însă luna chipu-i luminează,
Eu văd cu spaimă propria-mi figură.

Tu, alter ego, palide tovarăş,
De ce maimuţăreşti durerea mea,
Ce tot în locul ăsta mai-nainte
În fiecare noapte m-aducea?