Diversitate pe piața cărții

Diversitate pe piaţa cărţii

de Dan Ionescu

Titlul Revanşe ale alterităţii îmbină culoarul destituirilor fiinţei din funcţia lui „unu”, cu pasagerul succes al generaţiilor în tentativa de recucerire a privilegiului, totuşi cu eforturi din mai multe direcţii: religie, artă, mecanică, astronomie etc. Ideologia nu reprezintă numai un individ, dar acţionează din impulsurile indivizibilului. Cu toate acestea, ideologia a fixat, până la un nivel greu recuperabil, distanţa de paradisul terestru iniţial.

Continuă să citești →

Biblioteca Academiei – 145 de ani de existență

Foto: Eliza Jugănaru, Parcul Bibliotecii Academiei

Biblioteca Academiei – 145 de ani de existență

de Bogdan Jugănaru

  • Contextul apariţiei primelor biblioteci şi rolul acestora 

Din cele mai vechi timpuri şi până în prezent cercetarea ştiinţifică a presupus o documentare riguroasă bazată pe studiile realizate anterior, precum şi analize temeinice ale unor concepte, teorii sau supoziţii în vederea descoperirii de noi valenţe sau aplicaţii menite să aducă plus valoare domeniului vizat de cercetarea respectivă.

Continuă să citești →

Cronica unui eveniment: Noaptea Porților Deschise la Biblioteca Academiei Române

Foto: Eliza Jugănaru

Cronica unui eveniment: Noaptea Porților Deschise la Biblioteca Academiei Române

de Bogdan Jugănaru

Aniversarea a 145 de ani de existenţă a prilejuit Bibliotecii Academiei să-şi deschidă porţile şi să prezinte publicului larg şi mass-mediei valorosul patrimoniu cultural-ştiinţific naţional ce ne îndreptăţeşte a ne reclama ca fiind parte a culturii şi civilizaţiei universale. Ca o scurtă cronică a evenimentului denumit “Noaptea Porţilor Deschise la Biblioteca Academiei Române – 145 de ani” trebuie menţionate succint cele mai importante momente ale acestuia, pentru o cât mai bună percepţie a valorii culturale pe care o reprezintă această instituţie în viaţa “cetăţii”.

Continuă să citești →

Timpul și tainele lui

Timpul şi tainele lui

de Mihai Antonescu

Motto: „Crescând printre oameni în vârstă,

păream un copil bătrân; ajuns adult,

am rămas cu suflet de copil.”

Ana Calina Garaş

Romanul Anei Calina Garaş TAINA, Editura RAO, 2006 e, aşa cum spune prefaţatorul Dan Puric, „o carte de amintiri” ivită din memoria vârstelor şi-a istoriei unui timp trăit între mireasma florii şi cea a prafului de puşcă.

Continuă să citești →

Astă seară dansăm în familie

Foto: Mihaela Delamare, Florile iubirii

14. XI. 1902 – s-a născut Constantin Chioralia, în Plenița, jud. Dolj (m. 14. XII. 1986);

14. XI. 1932 – s-a născut Geo Saizescu, în com. Prisăceaua, jud. Mehedinți.

Primăvară

de Constantin Chioralia

Ce stofă pentru cântec, primăvara,
Cu ciocârlii sorbite de amiază!
Printre araci, şoldanii o iau rara
Când vinul încă-n coarde somnolează.

Continuă să citești →

Solitarul

Foto: Mihaela Delamare, Peisaj francez

13. XI. 1909 – s-a născut Eugen Ionescu, în Slatina (m. 28. III. 1994, Paris);

13. XI. 1950 – s-a născut Ioana Crăciunescu;

13. XI. 354 – s-a născut Sf. Augustin, în Numidia (m. 28. VIII. 430, Algeria);

13. XI. 1914 – a murit Dimitrie Anghel, în Iași (n. 16. VII. 1872, Cornești, Iași).

În grădină

Miresme dulci de flori mă-mbată şi mă alintă gânduri blânde …
Ce iertător şi bun ţi-e gândul, în preajma florilor plăpânde!
Râd în grămadă: flori de nalbă şi albe flori de mărgărint,
De parc-ar fi căzut pe straturi un stol de fluturi de argint,

Continuă să citești →