Gheorghe Asachi, Viața și opera

Eugen Lovinescu, Gheorghe Asachi, Viața și opera, Editura Cartea Românească, București, 1921, 232 p. Preț: 100 de lei.

Acest studiu a servit drept curs la Universitatea din Iași și a fost apoi publicat – în parte – în „Convorbiri literare”, acum nouă ani. Întârzierea apariției lui în volum caracterizează deci împrejurările în care se dezvoltă astfel de studii. (Eugen Lovinescu, Prefață, ianuarie 1921).

Calendar

17. X. 1905 – s-a născut Alexandru Dima, în Turnu-Severin (m. 19. III. 1979);

17. X. 1884 – s-a născut Constantin Șaban Făgețel, în comuna Făgețel, jud. Olt (m. 5. XII. 1947);

17. X. 1915 – s-a născut Arthur Miller (m. 2005).

Un studiu din 1935, în două volume, semnat de I. C. Popescu-Polyclet

I. C. Popescu-Polyclet, Cincinat Pavelescu, Editura Ramuri, Craiova, 1935, 2 volume, Preț: 15 lei.

Un studiu inedit, succint, scris imediat după moartea lui Cincinat Pavelescu. Sunt amintite momente care au dus la scrierea unei epigrame în replică la observația tăioasă a vreunui confrate literar. Cincinat Pavelescu este prezentat ca un om bine pregătit, totdeauna capabil să debiteze o vorbă de duh. (Red.)

Epigrame (din 1935) de A. C. Calotescu-Neicu

A. C. Calotescu-Neicu, Epigrame, Fundația Culturală Regală „Principele Carol” Craiova, 1935, 40 p., Preț: 7 lei. (Red.)

Cei care au ascultat la Radio în seara când a citit bărbosul arheolog și scriitor oltean, C. N. Plopșor, spun c-au fost mulți paraziți.

„În urmă, s-a înțeles ușor, / Cauza paraziților: / Se zice, vai, ce ghinion, / C-ar fi căzut în microfon, / Mai toți… din barba lui Plopșor!”.

Ștefan Melancu: Opinii singulare

Opinii singulare

de Dan Ionescu

 

Cartea lui Ştefan Melancu, Singurătatea moralei, vine din perspectiva, întoarsă înspre chip personal, a mai multor studii standard despre societate şi cultură sau despre etica postmodernă. Titlul reclamă implicit inerţia moralei faţă de situaţiile malefice pompate fragmentar de cursul social. Ca disciplină, morala pare să-şi fi înstrăinat, într-un muzeu fictiv al valorilor lumii care a fost, însuşirea de constantă coerciţie şi de păstrătoare în paralel, a reperelor unei anumite tradiţii. Aflată azi în suspans semiologic, morala nu mai are norme prin care să se adapteze tabloului social, din ce în ce mai violent, şi să domine, ca altădată, prin auspiciile ei, mersul favorabil al cetăţii.

Continuă să citești →

Dan Ionescu: Scrisul umbrei sau umbra scrisului


Scrisul umbrei sau umbra scrisului

(Dan Ionescu, Umbra scrisului, Ed. Scrisul Românesc,Craiova, 2010)

de Daniela Gifu

 

 

Mulți dintre tinerii noștri scriitori și-au aflat sursa de inspirație pornind de la întâmplări din viața lor sau a celor apropiați. Nevoia de a se elibera de corsetul afectelor amestecate sau a convențiilor ostenitoare este (parțial) satisfăcută la o aruncătură de gând(uri). Trăsătură regăsită și la scriitorul și publicistul Dan Ionescu, în romanul său Umbra scrisului (apărut la Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2010). “Nu fusesem fericit în dragoste și stăteam ancorat în amărăciunea unei relații curente de teamă să nu pierd visurile de viitor” (p. 26). Neliniștea lăuntrică a personajului din romanul lui Marin Preda, Cel mai iubit dintre pământeni, la care facem apel atunci când trăim o dezamăgire în dragoste. Căci, oricât am încerca să înțelegem dragostea, ea rămâne aureolată de o irezistibilă și creatoare forță. Forța de a nu renunța la iubire. “Nimeni nu iubește pe cel care nu poate iubi pe nimeni.” (Democrit).

Continuă să citești →