Când iubirea e în zare
de Dan Ionescu
Gilda Stoian publică în București volumul de lirică, Dor de tine (Editura Nomina Lex, București, 2010, 188 p.), cu intenția poate de a câștiga inima cuiva. După titlu, poezia pare a fi fost scrisă din suferința pe care o aduce dorul oricui vrea să se așeze în viață. Când în căutarea seninătății din relație, dai peste absența celui pe care-l dorești prezent, dezamăgirea te face intimul dorului de a scrie, pe lângă faptul că mai în fiecare clipă vesperală, răsfoiești multe pagini alinătoare, dintr-un roman de dragoste nou ori Sonete eminesciene. Ideea lansată în primul poem, Am fi putut fi, este că dacă ar fi fost împreună, cei doi tineri, plini de adorație reciprocă, ar fi fost în stare să pună bazele unei „lumi noi”, indiferent de ceea ce nașterea, în acest univers material, le-ar fi dat: condiție de ființă, de floare, de sori sau de cântec. Importantă ar fi fost unirea care dă cuplului forță de eon. Regretul de-a nu trăi concretul aspirației pare mai puternic totuși decât starea pe care le-ar fi furnizat-o însoțirea însăși.







