În vremea de demult, dobitoacele toate, De împăratul Leu sătule, dezgustate, Își aleseră lor Un alt stăpînitor, Pe domnul Elefant, cu nasul învîrtit, Puternic îndestul, dar însă necioplit, Și de cap tare, gros, cît vreți să socotiți. Însă ca să puteți să vi-l închipuiți, Mă grăbesc să vă spui O judecată-a lui. Noul stăpînitor, Cît s-a orînduit, Puse-n slujbă pe boi, Iar lupu mîncător Se făcu favorit Și ministru la oi. Vă las să judecați, Cîți miei fură mîncați, Și cîte oi slutite De fiarele cumplite! În zadar fac strigare Oile-mpovărate, Chip nu e de scăpare, Și plîngeri necurmate Ce vin de pe la turme Răul nu pot să-l curme. Lupul dar își urmează A sa nelegiuire, Căci de ce se lucrează Craiul n-are de știre; Ba cîte lupul spune Le ia toate de bune. A! cînd o să ne vie O zi de bucurie, Zi foarte așteptată Și scumpă în nevoi, Ca să vedem odată Pe lupi mîncați de oi? „O! asta nu se poate“, Zic unii-alți în lume. Domnii mei, se pot toate, Deși le spui drept glume. Apoi, știți dumneavoastră Că oaia este proastă, Și că nădejduiește Aceea ce dorește. Eu cu încredințare Am auzit odată, La o turmă cam mare, O vorb-așa ciudată. Dar cum poci ști ce spune Oile între ele? Pentru astă minune Am cuvintele mele.
Aș vrea să prind aici silueta unui scatiu și să-mi liniștesc părerile de rău de a mă fi despărțit de el. Îl botezasem în glumă Boris, dar aspectul lui n-avea nimic comic, cu penele moi și mărunte, colorate așa de delicat, și, mai ales, cu căldura mereu vibrantă ce se degaja din trupul mic. L-am cumpărat de la unul din negustorii de păsări din Piața de Flori numai pentru douăzeci de lei, și mi s-a părut ciudat, după ce l-am cunoscut bine, ce ieftin poate să coste minunea aceasta. Căci în lungile seri de iarnă, de singurătate, m-am învățat să-l examinez de aproape, să-mi mângâi cu el deznădejdile, și mai ales să-i cercetez resorturile interioare, resorturi nuanțate, subtile, abia perceptibile pentru un nerăbdător lipsit de finețe, dar pentru mine certe, cauzându-mi mereu surprize turburătoare și părerea de rău că nu e mai mare sau că mâna mea nu e mai mică, să-l pot alinta cu toată afecția de care eram invadat, ca pe o pisică, fără să-i fac impresia unui uriaș înspăimântător.
* Concert aniversar la împlinirea a 80 de ani de la înființarea Corului de Copii Radio, dirijor: Răzvan Rădos – ora 19:00, la Sala Radio. Concertul va readuce în scenă lucrări importante din întregul parcurs al formaţiei. Evenimentul se va derula sub conducerea dirijorului ansamblului: Răzvan Rădos şi cu acompaniamentul Magdalenei Faur (la pian). Voicu Popescu va urca pe scena Sălii Radio ca dirijor invitat. Printre invitaţi se numără Gabriela Mădincă, Miruna Toma, Gabriela Damian (voce), Iasmina Topală, Ilinca Lorentz, Cristiana Anghel, Teodora Ciucu (percuţie), dar şi membrii Atelierului Şcoala de Cor, care ne propun un frumos moment conceput pentru acest eveniment. O prezenţă specială în concertul din această seară va fi şi mezzosoprana Roxana Constantinescu, fostă membră a Corului de Copii Radio, astăzi una dintre marile voci lirice născute în România şi care se bucură de o carieră fulminantă pe scenele mari ale lumii, fiind nominalizată la Premiile Grammy pentru înregistrarea cu ‘Pulcinella’ de Stravinski (dirijată de Pierre Boulez)
Pe 8 mai 2025, TVR Craiova a difuzat o nouă ediție a emisiunii „Literatura la Craiova”, moderată de dr Dan Ionescu. Emisiunea, realizată în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Craiova, este difuzată săptămânal, în fiecare joi de la ora 16:00, și își propune să aducă în prim-plan teme literare actuale și să promoveze scriitorii contemporani.TVR Craiova+2Facebook+2craiova.tvr.ro+2TVR Craiova+1Facebook+1
Într-o pădure deasă, de cetăți depărtată, Mierla se-ntîlni seara cu bufnița umflată. „Prietenă — îi zise — ți-aș face o-ntrebare, Daca a mea-ndrăzneală n-aduce supărare. Spune-mi, mă rog, lumina de ce nu-ți e plăcută, De ce stai toată ziua ascunsă, nevăzută? Nu cunoști, cum se vede, razele dimineței, Dulceața primăverei, plăcerile vieței. Poate ești rușinoasă, și crezi că nu cînți bine: Dar eu și alte păsări mai vrednici decît mine Îți vom da-nvățătură, și vom pune silință Să-ți mai supțiem glasul cît va fi prin putință. Vino mîine la mine să mergem la plimbare, Ca să faci cunoștință cu o privighitoare.“ Bufnița îi răspunse: „Îți mulțumesc, iubită, Eu cu soarele vostru nu sînt obicinuită; Îmi supără vederea. Lumea o să mă vază, Însă, cînd m-oi deprinde cu a luminei rază.“ Mulți zic că neamul nostru nu este încă-n stare, Ca altele, să facă cercări de-naintare, Că-nvățătur-adîncă, idei, filosofie Sînt prea vătămătoare l-a lui copilărie, Declamația-aceasta, pompoasă, îngîmfată, De vreți, poate să fie despoților iertată: Numai lor le e bună a unui neam orbire, Căci nu-l lasă să-și vază a sa nenorocire: Dar în gura acelor ce-o zic pe dinafară, Sau e o nerozie, sau este o ocară. Noi le-am putea răspunde puținele cuvinte Bufniței adresate de mierla cea cuminte: „Ai vorbit de minune! Dar ia spune-mi, vecină, Daca măcar cercare tu nu faci vreodată Să scoți cel puțin capu din noaptea-ntunecată, Apoi cum t-ei deprinde cu soare, cu lumină?“