https://blog.revistaderecenzii.com

II

Jandarmi în curtea cuiva nu putea fi ceva de laudă. Catrina, de obicei înspăimântată în asemenea împrejurări, de astă dată stătea în tindă și nu-și putea înăbuși râsul. De la o vreme, mai ales de duminică încoace, bărbatul ei avea mereu starea aceasta de nemulțumire și iritare care ei îi stârnea veselia, o stare ciudată pe care ea o numea suceală. Moromete era într-adevăr nemulțumit de ceva, dar era parcă nemulțumit mai mult de însuși faptul că era nemulțumit decât de acel ceva care îi stârnea de fapt nemulțumirea. Catrina nu-și ascundea satisfacția când îl vedea apucat de starea aceasta, ea știa ce înseamnă, și se simțea parcă răzbunată.

https://blog.revistaderecenzii.com

Priveghiuri lungi de toamnă. În sfeșnic lumînare
Se luptă-n întuneric, tot scăpătîndu-și zarea,
Precum se luptă somnul cu jalea ce te-apasă
     În liniștea ploioasă…

https://blog.revistaderecenzii.com

Partea a doua

I

În ziua când Achim se pregătea să ia drumul spre București, de dimineață căzu o ploaie scurtă și furtunoasă care se porni cu picături rare și puternice ca de piatră. Pe prispa casei Moromeților stătea un tânăr îmbrăcat într-o dulamă jerpelită și fuma în tăcere, gânditor, fără să ia în seamă ploaia care zguduia cerul. Achim se uita nemișcat la el, rezemat de stâlpul parmalâcului. În curând pământul se acoperi de clăbuci și aerul se încețoșa ca de toamnă.

Mai galben ca ceara — după bătaia cu pândarul îl prinseră iarăși frigurile — Niculae ieși pe prispă și se opri între tânărul tăcut și fratele său Achim. Catrina și fetele, Moromete, Paraschiv și Nilă stăteau și ei nemișcați, împrăștiați pe toată lungimea prispei și ascultau înfiorați zgomotele văzduhului.

https://blog.revistaderecenzii.com

Se spune-n basme c-a trăit
Demult, demult pe lume-odată
Un biet copil orfan, robit
De-o vrăjitoare blestemată.

În lanțuri ea-l ținea oricînd,
Și el plîngea de disperare,
Dar lacrimile-i, picurănd,
Se prefăceau mărgăritare…