Moromeții (22) de Marin Preda

https://blog.revistaderecenzii.com

XXII

După felul cum vorbise s-ar fi putut crede că Țugurlan se gândea tot timpul la pământ, la moșia Marica, și că nu avea lot din pricina celor care aveau: într-adevăr pentru Țugurlan era limpede de mult că oamenii erau aceia care erau vinovați că acum cincisprezece ani nu s-a împărțit și restul moșiei boierului… Multă vreme el urâse cu stăruință, și mai ura și acum, tot satul, pe toți oamenii: pe cei care aveau loturi pentru că aveau, iar pe cei care n-aveau pentru că nu făceau nimic ca să aibă. Toți care n-aveau, aproape un sfert din sat, ar fi trebuit atunci, când nu se răciseră lucrurile, să intre pe moșie și s-o împartă cu de la sine putere, fără ingineri și fără autorități, nu să stea și să aștepte ca neghiobii. Țugurlan îi ura pentru încrederea lor prostească în guvernul de atunci, care nu încetase să facă promisiuni.

Continuă să citești →

Moș Ajun de Șt. O. Iosif

https://blog.revistaderecenzii.com

Printre crengi pierdute-n ceață
Luna-ncet la geam apare,
Aruncînd pe flori de gheață
Boabe de mărgăritare.

Lîngă pat, jos, în căsuță
Mama plînge despletită
Pe copila cea drăguță,
Între îngeri adormită…

…Dar ce zgomot e în tindă ?
Inima-i stă să se rumpă !
Vin copiii de colindă,
Vin la sora lor cea scumpă.

Lărmuind cu bucurie,
Bat în geam, fac zarvă multă,
Rîd cu hohot, făr’ să știe
Că fetița nu-i ascultă…

Iar prin crengi pierdute-n ceață
Luna trist la geam apare
Și lucesc pe flori de gheață
Boabe de mărgăritare…

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/

A șaptea din elegiile romane de Goethe

https://blog.revistaderecenzii.com

O ce vesel în Roma mă simt ! de gândesc iar la vremea
Când neguroasa mea zi Nordului mâ’ncătușa,
Turbure cerul și greu se apleca peste fruntea-mi,
Fără colori, fără chip, lumea-mi zăcea împrejur.
Și peste mine tot eu, al ne’mpăcatului Spirit
Drum de asprime pândind, în cugetare cădeam.

Continuă să citești →

Între un prieten și o tutungerie de Panait Istrati

https://blog.revistaderecenzii.com

În 1906 am făcut prima mea călătorie în Egipt, în împrejurările următoare: în iarna aceea, Mihail și cu mine eram amândoi portari, el de zi, eu de noapte, la „Hotel Regina“ din Constanța. O ceartă frățească, dar dureroasă, pricinuită de cheltuielile mele, ruinătoare pentru punga noastră comună, ne răci ușor. Mihail îmi spuse:

— De acum încolo, ne vom vedea fiecare de sărăcia lui. Uiți prea repede ce mizerie ne pândește, când rămânem fără un ban.

Continuă să citești →

Informații culturale

https://blog.revistaderecenzii.com

* Festivitatea de închidere a Animation Bucharest International Film Festival (ABIFF) va avea loc duminică, 8 septembrie, ora 19:00, cu prezentarea filmul ‘În pădurea minunată’. Vor fi organizate şi două Masterclass-uri online: ‘Inteligenţa Artificială şi filmele de animaţie’, susţinut de Antanas Skucas, regizor şi artist digital (duminică, 8 septembrie, ora 10:00), şi ‘Sunetul ca o partitură: de la clasicele Disney la animaţia modernă avangardistă’: Julius Zubaviatius, sound designer şi compozitor premiat (duminică, 8 septembrie, ora 12:00). Ambele masterclass-uri sunt gratuite şi necesită înregistrare prealabilă pe: https://forms.gle/yWxNKnebNoo2eyf38

Continuă să citești →

Calendarul zilei

https://blog.revistaderecenzii.com

1811 – S-a născut prințul Karl Anton de Hohenzollern-Sigmaringen, tatăl regelui Carol I al României (d. 1885).

1812 – Bătălia de la Borodino: Cea mai sângeroasă din istoria războaielor napoleoniene nu a avut un învingător clar, însă armata rusă s-a retras în fața Marii Armate a lui a lui Napoleon, lăsând drumul deschis spre Moscova.

Continuă să citești →

Pescuitorul de bureți de Panait Istrati

https://blog.revistaderecenzii.com

În vecinătatea Acropolei se afla, prin 1907 o stradă mărginașă a Atenei, care purta un nume ce-mi scapă. Strada asta și numele ei de atunci poate să mai existe și azi, după cum se poate foarte bine să-și fi schimbat numele sau să fi pierit cu totul.

Ceea ce-mi aduc însă aminte e că pe această stradă se găsea un restaurant cu o mică terasă, de unde privirea cădea glonț pe uimitorul templu de marmură, cocoțar pe muchea Acropolei. Și acest restaurant așa cum se întâmplă cu toate lucrurile mici dispuse în preajma celor uimitoare se numea, Dumnezeu știe de ce, „Locanda Acropoli“.

Continuă să citești →