https://blog.revistaderecenzii.com/

Între țăranii fruntași care au luat parte, împreună cu boierii, cu episcopii și cu mitropolitul țării la Divanul ad-hoc din Moldova, în 1857, era și moș Ioan Roată, om cinstit și cuviincios, cum sunt mai toți țăranii români de pretutindeni. Numai atâta, că moș Ioan Roată, după câte văzuse și după câte pățise el în viața sa, nu prea punea temei pe vorbele boierești și avea gâdilici la limbă, adică spunea omului verde în ochi, fie cine-a fi, când îl scormolea ceva la inimă. Așa e țăranul: nu prea știe multe. Și moș Ioan Roată, fiind țăran, cum v-am spus, deși se-nvrednicise a fi acum printre boieri, nu avea ascunzători în sufletul său.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Cuza era nu numai un barbat cu minte excepțional de ageră, dar firea îl mai înzestrase cu mari însușiri de barbat de stat. Era foarte simpatic, știa să se facă popular și iubit și să păstreze iubirea acelor cu care se găsea în contact. Avea un caracter pe cît de franc și de deschis îl poate avea un conducător de oameni, era stăpîn pe darul de a ști și de a putea să se hotărască răpede și să se ție de hotărîrea luată, care dealtmintrelea era aproape totdeauna cea bună. Absolut neînfricat, avea pentru primejdie cel mai desăvîrșit dispreț. Era prieten bun și credincios, cu totul lipsit de fudulie și de fumuri; vechilor prieteni, ramași în situațiunile cele mai umile, li arata aceleași atențiuni ca înainte de domnie; avea oroare de pompă și de ceremonial. [… ]

https://blog.revistaderecenzii.com/

 A fost odată o femeie şi femeia asta avea trei fete. Pe cea mare o chema Un-ochi, pentru că avea un singur ochi şi era aşezat ochiul acesta tocmai în mijlocul frunţii; pe cea mijlocie o chema Doi-ochi, pentru că avea doi ochi, iar pe cea mai mică, Trei-ochi, cel de-al treilea fiind aşezat tot în mijlocul frunţii. Şi fiindcă Doi-ochi nu se deosebea la înfăţişare de ceilalţi oameni, surorile şi maică-sa nu o puteau suferi şi mereu o ocărau:

https://blog.revistaderecenzii.com/

O simțire nouă îi rumenește obrajii bălani. În părul ei blond se cletină o camelie albă. Clipește rar: vrea să-l vază mult, mult, necontenit.

Copilul doarme. Cămășuța subțire i s-a ridicat la umeri. E gol mai tot. Curbe grațioase și adînci îi despart musculatura. Un cîrlionț auriu i se mișcă în mijlocul frunții. A scîncit… Îîîî… ca un cîne necăjit în somn. Își potrivește buzele umede; și le-a țuguiat ca o pîlnioară. A început să sugă. Visează.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Europa, în urma războiului ruso-româno-turc, a reclamat dela Statul român să adopte principiul absolutei toleranțe religioase, ca o dovadă că acest tânăr Stat, ce pretindea să fie admis a conlucra în marginile mijloacelor sale la opera de civilizație a continentului, voește a îmbrățișa în totul principiele de drept public ale lumii moderne. Asfel, tratatul dela Berlin, a reclamat dela Statul nostru a ridica din Constituția sa impedimentul din cauză de deosebire de cult la câștigarea cetățeniei române. Statul nostru a recunoscut cât era de îndreptățită exigența aceasta unanimă a puterilor; el a voit sincer a renunța în viața lui publică la un principiu de care odată avusese nevoe, dar care anume, în noua fază în care intra, ca Stat de sine stătător, nu-i mai era de nicio trebuință. A modificat deci articolul respectiv din constituție în sensul strict al exigenței Europei, deschizând poarta cetățeniei române, fără nicio considerație religioasă, tutulor acelora cari ar putea să o merite și s’o câștige pe calea legală.