* Arad/ Vinga: Ajuns la a cincea sa ediţie, Turneul Național „Orgile României” continuă incursiunea în istoria acestui fabulos instrument pe teritoriul României, invitând la descoperiri şi redescoperiri ale unui tezaur cultural ascuns. Itinerarul turneului include în perioada 2 iulie – 26 august, recitaluri extraordinare în catedrale și biserici catolice și evanghelice din întreaga tară, susţinute de organistul Eduard Antal. Din program:
– „Hai, pleacă de aicea, scârnăvie !” În felul ăsta, un mândru leu, odată, Vorbea cu-o musculiţă ce zbura. Dar ea îl provocă la bătălie: – „Cum poţi a crede tu, că eu, vreodată, Mă tem de tine şi de faima ta? E mai puternic decât tine boul, Şi tot îl mân, după al meu bun plac.” Şi-abia sfârşi cuvintele-amintite, Că şi sună semnalul de atac, Ea trompetistul, tot ea și eroul; Îşi luă avânt, şi-apoi, pe negândite, Se repezi în iureş nebunesc La gâtul lui, scoţându-l din sărite. E-n spume patrupedul şi ochii-i se măresc, Răcneşte, şi un tremur cuprinde-orice fiinţă, Şi-această-alarmă universală Produsă e de-o biată musculiţă; Un avorton de muscă pe leu îl bagă-n boală: Când îl înţeapă-n spate, când îi sare pe bot, Intrând în nas de tot; Mânia lui ajunge atunci nespus de mare. Duşmanul invizibil triumfă, face haz Văzându-l că nu are Nici dinţi de-ajuns, nici gheare, Să-şi sângereze trupul, cuprins de-un viu necaz. Se sfâşie el singur, sărmanul leu, trudit, Lovindu-se pe şolduri cu coada ce se-agită, Plesnind în gol în aer, dar furia-i cumplită Cu-ncetul îl doboară şi cade jos sfârşit. Insecta se retrage din luptă-apoi, cu slavă, Nespus de încântată de fapta ei grozavă; Cum şi-a sunat asaltul, acum izbânda-şi sună Şi-aleargă pretutindeni, dorind la toţi s-o spună, Dar întâlneşte-n drum O pânză de păianjen Şi moartea ei, de-acum.
Ce lucruri se desprind din fabula de-aici? Sunt două: primul este că dintre inamici, Mai de temut sunt tocmai aceia ce-s mai mici; Şi-apoi: chiar dacă mari primejdii-ai depăşit, Un lucru de nimic îţi poate fi sfârşit.
Pe malul Kefisului, zâna Echo văzu pe frumosul Narcis și îndată se prinse a-l iubi. Dar lui Narcis puțin îi păsa de dorul fecioarei de la munte; căci el ducea dorul surorei sale, pe care i-o răpise Hermes, și o dusese în negrul pământ, dincolo de tristele ape ale Stixului.
Campionate mondiale de gimnastică ritmică – în iulie, la TVR 1
Eleganţă şi frumuseţe la superlativ! Pe 9 iulie, TVR 1 transmite în direct şi în exclusivitate Campionatul Mondial de Gimnastică Ritmică pentru junioare, iar în perioada 15-16 iulie, Cupa Mondială Challenge la gimnastică ritmică, senioare. Ambele competiţii se desfăşoară la BT Arena, Cluj-Napoca.
* Craiova: Turneul Internațional Stradivarius, ajuns în acest an la a XVI-a ediție, denumit „In The Mood For Love”- este o invitație adresată publicului la Meditație, Reflecție și Iubire. O conexiune în armonie de sunete între vioară și pian, între muzica marilor compozitori universali și naționali, adusă în fața publicului de violonistul Alexandru Tomescu și a lui vioară Stradivarius Elder-Voicu, acompaniat de pianista Adela Liculescu. Turneul se desfășoară în perioada 20 iunie – 9 iulie, cu un număr de 17 concerte, cu durata unui concert de 75 minute, în 17 localități urbane și rurale din România. Printre partenerii instituționali și media: Radio România. Din program:
Masă mare era întinsă în palatele din Feres, căci domnitorul de acolo își adusese acasă ca mireasă pe frumoasa Alcesta, cea mai gingașă dintre fetele lui Pelias. Cântăreții sărbau măririle casei domnești din Feres și, povestind izbânzile lui Admet, spuneau cum, prin ajutorul lui Apolon cel cu mândre plete, acest voinic înhămase alături, la carul său, un leu și un mistreț și cu astfel de telegari intrase în cetatea Iolcos, ca să îndeplinească dorința lui Pelias, carele dase pretutindeni de știre că va mărita pe fiică-sa numai după acela ce într-astfel se va arăta dinaintea lui.
Doi Tauri – este mult de-atunci Se războiau cu străşnicie De dragul unei junci Şi pentru-o mare-mpărăţie. O Broască ce privea-ntristată Cum ei luptau cu-nverşunare, Fu, de-alta, astfel, întrebată: „Ce suferi soro ? Ce te doare ?” „Dar nu vezi tu” îi zise-atunci, „Că la sfârşitu-acestei lupte, Învinsul, izgonit din lunci Şi din livezile cu fructe, Aici în mlaştină-o veni, Iar noi, călcate, vom pieri, Din pricina acestei junci?” Iar teama-i fu întemeiată, Căci Taurul cel biruit În mlaştină-a pătruns îndată Şi sub copitele lui tari, El mii de broaşte a strivit.
Cei mici întotdeauna-au suferit Din pricina gâlcevii celor mari.
A treia zi după această întâmplare, îmi luai ziua bună de la bătrânul marinar care mă găzduise în vreme de patru săptămâni la Biariț și, zicând adio mărețului Ocean, plecai la Baiona, unde ajunsei după o oră de cale. Fiind însă că mai aveam vreme de așteptat până la plecarea malpostei, o întrebuințai primblându-mă prin oraș, cu gând de a găsi pe noul meu tovarăș de călătorie.