* Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti organizează de la ora 10:00, un atelier de fotografie intitulat Memoria Clipei, cu Alex Damian, fotograful oficial al Festivalului George Enescu şi Astra Film Festival. Costul atelierului este de 60 de lei de persoană, cu un număr limitat de 20 de locuri. Înscrierea se face prin completarea următorului formular: https://forms.gle/p4CacokDfENn9FMv9
* Muzeul Național al Țăranului Român organizează, în perioada 25 februarie – 1 martie 2023, „Târgul mărțișorului” – ora 10:00, în curtea interioară a MNȚR, Aleea Samurcaș, sala Acvariu, holul de intrare – Studioul Horia Bernea
Dă-o-ncolo, Robert Browning, nu poate fi decât unul „Sordello”. Dar Sordello, şi Sordello-al meu? Lo Sordels si fo di Mantovana. So-şu prin spuma de mare. Foca se zbenguie-n rotocoale de stropi albi, valuri plescăie-n stânci, Fiica lui Lir, cu cap lucios, ochi de Picasso, Sub neagră glugă-mblănită, fiică sprintenă a Oceanului; Şi dă năvală talazu-n crângul de pe mal: „Eleanor: έλένας şi έλέπτολις!” (…)
S-a sculat de dimineață, s-a îmbrăcat repede, adică ce îmbrăcăminte? și-a pus halatul și scufia pe cap, și s-a scoborât în grădină. Dar n-a stat mult supt umbra rece a copacilor; îl chinuia parcă un gând ascuns, un gând îmbucurător care avea să se împlinească. Și ca și când ar fi fost să găsească această bucurie undeva, pe-o masă, în colțul vreunui sertar, boierul se grăbi să se întoarcă în odăița lui. Bău, pe jumătate, cafeaua, deschise geamul, și, când mănunchiul de raze se împrăștie pe podelele curate, începu să îngâne un crâmpeiu dintr-un cântec. Simțea o voioșie rară. O voioșie rară, el, care nu râsese de ani de zile, care nu mai ținea minte de când nu avusese o clipă liniștită, — liniștită în toată puterea cuvântului; o voioșie rară, el, sufletul chinuit de singurătatea celor patru odăi goale de lucrurile pierdute, în mezaturi, pentru datorii, — fapt ce îndepărtase pe toți ai lui.
publicată în Revista Familia, an. II, nr. 6, din 25 februarie/6 martie 1866 cu o notă la numele autorului Mihaiu Eminescu:
Cu bucuria deschidemu coloanele foaiei noastre acestui june numai de 16 ani, care cu primele sale încercări poetice trasmise nouă ne-a suprinsu placutu. Red.
De-aș avea și eu o floare Mîndră, dulce, răpitoare Ca și florile din mai, Fiice dulce a unui plai, Plai rîzînd cu iarbă verde, Ce se leagănă, se pierde Undoind încetișor, Șoptind șoapte de amor;
De-aș avea o floricică Gingașă și tinerică, Ca și floarea crinului, Alb ca neaua sînului, Amalgam de-o roz-albie Și de una purpurie, Cîntind vesel și ușor, Șoptind șoapte de amor;
De-aș avea o porumbiță Cu chip alb de copiliță, Copiliță blîndișoară, Ca o zi de primăvară, Cîtu-ți ține ziulița I-aș cînta doina, doinița, I-aș cînta-o-ncetișor, Șoptind șoapte de amor.
Vulpea fără-ncetare Striga în gura mare Că de cînd elefantul peste păduri domnește Trebile merg la vale și lumea pătimește. Că este nedreptate Că va să cheltuiască Veniturile toate Pentru masa crăiască. D-acestea elefantul, cît a luat de știre, Temîndu-se, cu dreptul, de vreo răsvrătire, Pe iepure la vulpe cu un bilet trimise, O invită la curte, o-mbrățișe și-i zise: „Am aflat, jupîneasă, că ai mare talent. Voi să te pui în pîine; Și începînd de mîine Îți dăm cu mulțumire, Ca un semn de cinstire, Al găinelor noastre întins departament: Caută-ți bine treaba.“ — „Pe seama measa ve Răspunse oratorul și, sărutîndu-i laba, Se întoarse acasă. În ziua viitoare, Vulpea ca totdeauna veni la adunare; Dar însă oblojită, pe subt barbă legată, „Ce ai, de ești asfel?“ o întrebară toate. „Îmi e rău de aseară, îmi e rău cît se poate, Și cu trebile țării să mă lăsați în pace. Craiul știe ce face; El ne-ncetat gîndește la al obștii folos. Adio! sunt bolnavă: m-am înecat c-un os.“
Cunosc mulți liberali, la vorbe ei se-ntrec, Dar pînă în sfîrșit cu oase se înec.